Până nu demult am
fost și eu elev, timp de 12 ani în mai mare sau mai mică măsură am frecventat
școala și am fost și eu sub tutela sistemului educațional moldovenesc. Am stat
și eu la coadă la finele fiecărei veri să-mi iau cărțile rupte care din an în
an se schimbau după dorințele bolnave a celor de la minister. Am fost și eu
impus forțat să lucrez în folosul statului J, în fiecare an de 2-3 ori făceam ordină
în parc și pe stadion(nici dorință de a ne educa
în acest sens nu a fost niciodată, chiar și profesorii cât mai repede voiau să
scape de această povară). Am cărat și eu prin clasa 5-cea flori că trebuia
să vină un drac de la minister pe la noi la liceu. Școala pentru mine a fost o
închisoare pe care o uram din cauza acestui sistem bolnav pe care noi îl numim
educațional, a cărui scop e să te impună să faci ceva care poate uneori
nici nu-ți trebuie. Unica concluzie care mi-am făcut-o în timpul anilor școlari
și pe care mi-am păstrat-o până în prezent este că sistemul educațional șchiopătează
grav în toate direcțiile. Cadre didactice practic nu avem, nici nu vreau să amintesc de cele tinere și înalt calificate. Instituțiile de învățământ sunt
restructurate și lichidate pentru a face economie de bani în buget. Nu maș mira
dacă reformele legate de examenul de bacalaureat au fost făcute în special
pentru a ne da cu praf în ochi, să nu vedem ce într-adevăr se petrece sub nasul nostru, afacerea prost mirositoare legată de lichidare și restructurarea școlilor.
Recent în centrul capitalei au ieșit tineri și tinere care au protestat contra
sistemului educațional și a ministrului educației Maia Sandu și toată presa a
redat acest eveniment ca un gest disperat a celor care nu au învățat nimic timp
de 12 ani. Ei bine, poate foarte mulți dintre cei care au ieșit la protest nu sunt
cei mai deștepți, însă este pentru prima dată în istoria R. Moldova când un grup atât de
mare, format exclusiv din elevi, au ieșit la un protest - nu pentru Filat, nu pentru
Voronin, nu pentru a intra și a fura ceva din parlament, nu pentru că cineva ia
obligat, dar pentru că au o problemă despre care vor să vorbească. Evident că
după 20 de ani de anarhie educațională introducerea unor reguli noi care vin în
contravenție cu regulile create de timp care au funcționat din generație în
generație fără a întruni piedici nici din partea ministerului educației și nici a
celui de interne, este foarte greu. De foarte mult timp trebuia ceva schimbat în sistem educațional care a fost și este putred de corupție și cumătrism...
Să vedem ce
reforme vor mai fi pe viitor că de abia sa lucrat la numai 4 zile din cele 2100 pe
care copilul le petrece sub tutela Ministerului Educației al Republicii Moldova.
(a)gramat mai scrii,mai Vlad...
RăspundețiȘtergereDar ce esti dislocat de la ME sa verifici ortografia aici? :-)
Ștergerechiar e greu să verifici de 2 3 ori textul înainte să-l publici, e un sfat ;)
RăspundețiȘtergereps. poți să mai întrebi pe cineva
Eu nu mă supăr pe nimeni care îmi face observație, uneori chiar public fără a mai trece încă odată cu vedere asupra textului, nu-i nimic strașnic nu a murit încă nimeni de la greșeli de ortografie suntem oamenii deci trebuie să ne perfecționăm... Totuși cred că ați înțeles despre ce vorbeam în acest articol?
ȘtergereUneori, nu prea se înțelege ideea, deci încearcă să scrii un pic mai simplu , mai îmbunătățește-ți gramatica ( folosind google-ul de ex. ) sau cum am spus mai sus, cere ajutorul cuiva și crede-mă, atunci blogul tău va fi mult mai popular ;)
RăspundețiȘtergereDacă nu înțelegi idea trebuie să citești mai multe cărți și să privești mai multe filme… scriu așa cum scriu și nu-i problema în gramatică da în modalitatea de a mă exprima … e stilul meu nu pot place la toți mai ales la cei care scriu de pe anonim. Ian da sa vedem realizările tale nene, lingvistul …
Ștergere