Jurnalul de Bord: Traseul Cetatea Albă, Bugaz, Odessa

Salutări din Dombas )

      Pe la vre-o două dimineața Gicu mă trezește, suntem la vamă, în stânga după geam un lanț de vreo 400 de metri de camioane așteaptă la punctul de control, șoferii fumează relaxați. Ne trezim, scoatem pașapoartele din buzunare, le deschidem la pagină cu fotografie,  trecem prima vamă...

Pentru ca vacanța cu adevărat să fie reușită facem o vizită și pe la Duty Free, ce tur turistic fără nimic ce arde în sânge, cum spunea Gicu, odihna e odihnă.

      Granița cu Ucraina am trecuto la fel de ușor ca și pe a noastră și chiar dacă tot internetul vuiește despre tulburările din Ucraina aici totul era liniștit și nimeni nu umbla cu kalașnicovu să ne caute ce  fel de chiloți avem prin bagaje.

Încă câteva ore pe drumuri de calitatea  traseului Florești - Gura Camencii și aproape de patru dimineața am ajuns în centrul orașului  Cetatea Albă. 

Octagon Team la Odessa.

Mereu am încercat să mă perfecționez, în tot ce fac și acest lucru mă stimulează să merg înainte.

Ieri ziua a început cu sunetul deșteptătorului la 05:45 și un drum foarte lung spre Odessa cu colegii de club sau mai bine zis frații de luptă. Circa patru ore am mers spre orașul legendar de pe malul Mării Negre ca să participăm la Turneul ADCC al Ucrainei de Sud. Cum am călcat pe pământul ”odisit” am simțit un vânt sărat care venea dinspre mare, toate ideile și gândurile pe care le aveam în cap se focusau doar pe una – „cum va fi când voi ieși pe tatami”. Eram 23 de sportivi din clubul Octagon care am venit să cucerim Odessa, fiecare aștepta ceva de la această competiție, aveam ca scop să ne impunem ca cineva. La 11 am ajuns la complexul sportiv de Judo și Sambo ”Kodokan” unde urma să aibă loc competiția. Chiar dacă eram încrezut că am ținut greutatea, aveam careva dubii, mă temeam ca nu cumva să depășesc limită cu vreo 400-500 de grame și să mă arunce în altă categorie. Totul a mers ca pe unt, la vre-o 12 ne-am cântărit și ne-am înscris în listă. După asta toți ca unul au început să scoată de prin genți ce aveau pregătit de acasă, cine și ce avea, tocmagi, tartine, pateuri, bătute, biscuiți și așa mai departe, toți omorau foamea înainte de luptă. 

După, a început așteptarea … ea omoară cel mai mult, te epuizează și te înduplecă spre nesiguranță. De la ora 12 când neam cântărit până la vreo 4 am așteptat să înceapă luptele, în fiecare colț al complexului ”Kodocan” din ce în ce se adunau tot mai mulți sportivi . Toți erau la limită, ne încălzeam ușurel și așteptam să ne vie rândul. Eugen Petrachi, antrenorul nostru ne susținea moral și acest lucru e cel mai important când ești la o competiție. A fost prima mea competiție pe grappling și tot mai des încercam să-mi controlez emoțiile care cât pe ce să explodeze. Noroc de antrenorul și prietenul meu Eugen Petrache care m-a susținut cum știe el mai bine.  În jurul orei 17:00 a început competiția, primul din echipa de băieți am ieșit eu cu un hahol. Datorită faptului că spiritul de echipă era puternic și toți m-au susținut am reușit să termit prima mea lupta foarte repede print-un ”darce choke”.

Darce choke, prima luptă.

 Mai departe echipa Octagon a făcut ce știa, și ce au învățat la antrenamente. Practic toți băieții dar și fetele care au participat la aceasta competiție sportivă de luptă sau prezentat foarte bine și a ținut cu demnitate tricolorul pe podium. Peste vreo oră am mai avut lupta finală și acolo am reușit să iarăși să înving prin submission. Careva sa prezentat mai bine care mai puțin bine însă am ținut tricolorul la nivel și am arătat la ucraineni și la georgienii prezenți la competiția că și pe acest petic de pământ există luptători buni.  

Aur pentru Moldova, aur pentru mine, aur pentru Octagon.

Octagon Team