Niciodată nu arunca o amintire

          În cele mai dese cazuri scriu din două motive, am o idee sau vre-un gând cu care vreau să mă împart sau care cel puțin vreau să-l las ca o amintire tipărită despre felul cum gândeam eu într-o anumită perioadă a vieții mele, al doilea motiv care îmi permite ușor să spun ceea ce îmi frământă sufletul este anturajul, locul unde mă aflu, timpul de afară și oricare alt fenomen care într-un fel sau altul acționează asupra mea.

       Sunt un om care are o legătură foarte strânsă cu lucrurile personale, pentru mine ceea ce este al meu este și o parte din mine cu care îmi este foarte greu să mă despart. Și de fiecare dată când cineva pretinde la ceea ce este al meu nu văd asta altfel decât o tentativă de a rupe o parte din ceea ce sunt. Probabil felul în care am fost crescut și locul unde am făcut primii pași a înrădăcinat acest fel de a fi undeva în adâncul conștientului meu și datorită undei asemenea rânduiri a sorții sunt așa cum mi-ași fi dorit să fiu. Pe alocuri am și părți mai întunecate a o omului pe care îl reprezint dar nici acestea nu îmi încurcă să-mi construiesc mai departe drumul în viață așa cum văd eu că este corect.

         Fiecare obiect poate deveni viu odată ce în el trăiește o amintire, chiar dacă uneori nu ne dăm seama de un asemenea lucru noi suntem cei care dăm viață obiectelor ce ne înconjoară, noi le oferim valoare și sens de fiecare dată când asociem o parte din viața noastră cu un obiect căruia îi oferim o nouă valoare. Datorită acestui fapt există și muzeele unde vedem lucrurile personale a oamenilor mari, puteam analiza viața lor prin obiectele la care țineau.

         Nu vorbesc despre materialism ca de un factor prim prin care trebuie să punem accent doar pe lucrurile care ne înconjoară și să lăsăm ceea ce mocnește în inimă deoparte, nu… vorbesc despre faptul cât de frumos și plăcut este când lucrurile care te înconjoară pe lângă frumusețea lor exterioară au și una interioară cea a amintirilor. Cât de mult nu am dori să conteze doar ceea ce este în suflet nu va fi așa, fiecare om are rădăcini, la cineva acestea sunt mai lungi la alt cineva mai scurte însă toate fac legătura dinte om și locul unde sa născut, casa unde când era mic se ascundea de ploaie, prima bicicletă, colecția de dinozauri un ceas vechi de pe perete, un portret care de când te ții minte stă agățat în antreu și multe altele… pentru fiecare om aceste pot fi diferite însă sunt sigur că fiecare le are și ține la ele.

         Niciodată nu arunca ceea ce are legătură cu amintirile frumoase și mai ales cu oamenii dragi, fiți siguri o parte din momentele frumoase de atunci încă trăiește și anume în lucrurile pe care fiecare și le sortează după bunul plac pe parcursul vieții. 

Iarna 97'

Orașul distruge autenticul din noi, rămânem goi de valori pentru că le înlocuim cu adevăruri false ce ascund fața noastră după o mască ce se numește conformism. 

 Analizând imaginea satelor și a orașelor din mica noastră țărișoară, ajung doar la o singură concluzie că om în noi a rămas cel mai puțin, am fost domesticiți și unicul lucru pe care îl primim de la „stăpâni” este o bucată de pâine uscată odată la trei zile. De mic iarna mereu se asocia cu sărbătoare, mult omăt, căldura familiei și a prietenilor. În sat când mă uit dintr-un capăt a mahalalei până la celălalt simt tristețe și dor față de vremurile în care chiar dacă nu aveam gaz și apă la robinet era bine, eram copii și nu știam că viitorul ne așteaptă cu ușile larg închise. De fapt personalitatea fiecăruia dintre noi este un produs al amintirilor care ne înduplecă să facem sau nu un ceva. Dacă am început să scriu despre amintiri și iarnă nu pot să nu vorbesc despre iernile copilăriei mele care cu mult se deosebesc de ceea ce este acum peste geam. Eram o întreagă turmă de copii, care încotoșmănați care cu mucii înghețați sub nas, care într-o scurtă ușurică și vânăt de frig(sa pornit până în beci după cartofi dar a ajuns cu noi), eram copii și eram o mahala de haiducei care erau feriți. Ceea ce unii numesc săniuș la noi era bătălie cu tancurile, pentru noi era mai interesant să ne tamponăm unul în altul. Îmi aduc aminte de momentele în care am construit o adevărată cetate din zăpadă și aruncam cu bulgări unul în altul, până la urmă am stricat și cetatea și tot chiar dacă neam chinuit vre-o 2 zile, sunt momente călduroase dintr-o iarnă friguroasă.  Amintiri care provoacă dezamăgire fată de ceea ce se petrece în mica noastră țărișoară.

Bine e când suntem fericiți, bine e atunci când suntem împreună cu cei apropiați.

Gânduri și cuvinte despre ceea ce căutăm

  Stau aruncat la poalele unui munte sculptat din oasele giganților care au trăit aici până la mine, stau și plâng căci nu mă pot mișca, sunt un gunoi adus de apele mării și aștept să vină iarăși fluxul, să mă ducă acolo unde nu am mai fost.
   Sfârșitul este identic la toți însă traseul vieții este diferit și acest fapt creează diferența dintre noi. Stau adesea și mă gândesc la cât de fericit trăiesc eu nefericirea uneori și acest lucru mă stimulează să progresez mai departe pentru că vreau să simt viața din fiecare centimetru al drumului parcurs prin aceasta. Natura umană tinde spre perfecțiune, fiecare din noi vrea să strălucească în fața celorlalți și îi convine faptul când cineva rămâne umbrit, noi nu ne temem de ceea ce-i sumbru ci de ceea ce-i sclipitor. Îmi place foarte mult singurătatea dar niciodată nu vreau să fiu singuratic deoarece este o povară mult prea grea care absoarbe puterile mai mult decât orice. Sincer să fiu consider că omului ia revenit viață pentru a găzdui pe cineva în ea. Scopul nostru definitoriu este să căutăm acea persoană căruia săi oferim proprietatea noastră sufletească spre administrare însă fără să uităm că noi suntem stăpânii acestei proprietăți. Dragostea adesea ne impune limite și nu este reciprocă fapt pentru care nu avem de învinuit pe nimeni deoarece nu este dator nimeni să te iubească la fel ca și tu. Ne-am născut în secolul în care sentimentul definitoriu naturii umane a ajuns să fie ultra-violat de către toți cui nu-i este lene, prin asta sa creat actualitatea pe care o avem și din păcate pe care o acceptăm fără a vrea să schimbăm ceva.
   Îmi place să vorbesc despre relația ce leagă un bărbat de o femeie deoarece îmi viziunea mea nimic mai frumos pe acest pământ într-adevăr nu poate exista. Vreau ca cuvintele mele să genereze măcar o mică schimbare în imaginea pe care o aveți despre lume și natura noastră umană, nu sunt eu cel mai bun om și nu am iubit eu cel mai mult însă simt că adâncul inimii mele îmi dictează să spun aceste cuvinte, care cu desăvârșire vor fi interpretate diferit de toți care vor da cu ochii peste ele.
   Într-un final vreau să zic: Bărbatul este o sabie în timp ce femeia este o teaca pentru aceasta, unul fără altul pot exista însă natura lor dictează necesitatea de a fi mereu împreună, pentru că în parte nu au acea valoare pe care ar trebui să o aibă.

Mii frig...

Îi frig – frigul mă apasă tot mai tare de fiecare dată când mă apropii de geam și arunc privirea pe banca pe care nu demult stăteam noi doi și ne-ncălzeam. Doar acum înțeleg de ce nu-mi era frig în acea seară tomnatică , pentru că tu erai lingă mine. Stăteai ascunsă în buzunarul meu de la cămașă, în partea stângă exact sub inimă și mă-ncălzeai. Am avut momente frumoase împreună, tu mereu îmi dădeai un sfat mă provocai la zâmbet și la gânduri pe care fără tine nu le-ași fi frământat vreodată. Simt frigul cum mă apasă, îmi smulge măduva oaselor și îmi transformă sângele într-o substanță neagră, vâscoasă și rece . Simt că fiecare mișcare o fac mai greu și tot mi-i mai frig. Locul unde ai stat tu nu demult acum s-a  transformat într-o bucată de gheață care mă face să simt frigul din vârful degetelor până în fundul ochilor care de mult nu mai sclipesc. Știu că m-am schimbat și interiorul meu este mai negru și mai pustiu decât nimicul, simt cum pereții sufletului meu sunt acoperiți cu un sloi de mucegai înghețat și mi-i greață că am ajuns să recunosc asta, mii frig.

Mii frig pentru că tu nu ești, de ce team aruncat… ?

Despre relații și despre fete

Afară este foarte frig, murdar și gri chiar dacă încă iarna nu a început. Crengile copacilor scârțâie și de fiecare dată când se lovesc unele de altele emită un sunet unic și definitoriu pentru sfârșitul lunii noiembrie. În așa perioade când afară totul este slinos și întunecat vreai să ai pe cineva alături, o persoană în preajma căreia să te simți estetic. Dacă este cazul să vorbesc despre fete, cel mai bine ar fi dacă le-ași compara cu o carte …

Sunt cărți pe care le citești peste noapte și la care nu mai vrei să revii.

Sunt cărți pe care capacitatea ta intelectuală nu-ți permite să le înțelegi, deci nu le poți citi.

Sunt cărți pe care nici nu vreai să le citești.

Sunt cărți pe care le-ai citit și din când în când le mai răsfoiești…             și …

Este o carte care mereu este deschisă și pe care niciodată no poți duce până la capăt deoarece de fiecare dată când îți pare că ajungi la sfârși de fapt îți dai seama că ai citit doar un capitol …

Un bărbat mereu vrea ca cineva să-i țină căldură și să-l înțeleagă așa cum nici cei mai buni prieteni nul înțeleg deoarece în firea fiecărui bărbat adevărat fata pe care o iubește are un loc aparte. De foarte deseori noi bărbații nu spunem nimic din ceea ce ne frământă adâncul inimii deoarece așa este firea noastră să ținem totul în noi și în loc să ne plângem, rupem munții pentru a nu reda ceea ce ascund fețele noastre aspre și bărboase.

A fi bărbat este un merit și nu o moștenire, știu persoane care se cred bărbați dar care niciodată nu au fost și nu vor fi. Păcat că trăim în perioada în care nu se mai pun accent pe normalitate și valori care sau transmis din tată în fiu din generație în generație pe parcursul a miilor de ani… este datoria noastră a celor care au grăuntele cu păr pe piept să transmitem moștenirea pe care avem ca bărbați.

Pe lângă instinctul animalic pe care îl avem în gene fiecare bărbat vrea să aibă pe cine să apere și cu cine să împartă ceea ce face. Chiar dacă puțini vorbesc despre asta, bărbații vor ca să fie apreciați, nu de către mulțime, ci de către persoanele apropiate și în special de cele dragi.

Pentru mine cu mult mai important este să am apreciere din partea prietenilor mei și a oamenilor pe care îi iubesc, un cuvânt călduros pentru mine înseamnă mai mult decât o mie de like-uri pe facebook, deoarece sunt bărbat. Nu vorbesc despre faptul că bărbații nu vor să fie cunoscuți, vorbesc despre faptul că bărbaților adevărați aprecierea persoanei dragi este o adevărată ambrozie. Bărbații iubesc femeile enigmatice, care mereu ascund ceva și care de fiecare dată creează impresii noi. Fetele sunt cele mai dulci și scumpe ele ne dau viață și viitor, ele sunt slabe și noi trebuie să fim acei care le apără. Trebuie doar să o găsim pe a noastră.

Sunt bărbat, iubesc și am pentru ce trăi și pentru ce lupta.

Frate moldovean - nu fi oaie!

   Cu timpul ura oarbă față de comuniști mi sa transformat într-un resentiment puternic, provocat de amintirea neplăcerilor suportate în timpul guvernării acestor indivizi. Aceiași atitudine o am și față de actuala guvernare care sa dovedit a fi nu alt ceva decât o adunătură de comuniști dați prin sita.

 De dimineață urmăresc cum acești indivizi violează Piața Marii Adunări Naționale și îmi dau seama că societatea noastră este foarte naivă și proastă pentru a avea politicieni cu ambiții pro-R. Moldova.

Dacă la mitingul organizat de către principala opoziție din țară se comercializează steagul unui imperiu cu care noi am avut război în 1992, față de ascendentul căreia noi ne-am declarat independenți și care până în prezent își ține armata pe teritoriul nostru nu înțeleg logica oamenilor noștri care merg în urma la asemenea politicieni.  

 Nu demult, pe 23 noiembrie Dumitru Diacov a fost  decorat de către Nicolaie Timofti cu Ordinul Republicii. Interesant  ce merite deosebite a făcut acest om pentru R. Moldova? Poate pentru faptul că în 1999 când era președinte a Parlamentului fiica acestuia a fost prinsă cu țigări de contrabandă? Sau poate pentru că în 2005 după ce a ajuns în Parlament a trat blocul electoral din care făcea parte și si a votat candidatura lui Voronin la post de președinte al statului? Dacă o asemenea persoană controversată primește cea mai înaltă distincție de stat despre ce stat mai putem vorbi?

 Politica moldovenească mereu a fost una - cât cei de la guvernare violează economia statului cei aflați în opoziție violează PMAN și invers … Oameni buni, deschideți ochii toți cei care ne-au condus și ne conduc din 1991 sunt de fapt aceiași oameni, carieriști fără principii care în timpul anilor 90 și-au pus baza businessului prin privatizarea întreprinderilor de stat și acum le orchestrează bine-mersi de acolo de sus…

 Nu fiți proști și naivi – noi suntem legați la mâni și la picioare și nu putem face nimic decât să vedem și să vorbim deschis despre ce se întâmplă… despre cum aceștia spală bani, cum se distrează și se împușcă prin păduri, despre cum merg se parchează neregulamentar scuipând la legile pe care ei singuri le impun, despre cum fac contrabandă cu țigări, despre cum își controlează și apără businessului prin instrumentele care de fapt ar trebui să ne apere pe noi  …

Pentru câteva clipe am fost debil.

Uneori îmi apar momente de reculegere a propriei personalităţi, simt cum trece timpul dar eu rămîn undeva în urma lui. E vara aerul e fierbinte şi proaspăt simt duritatea şi greutatea lui, scriu despre nimic şi înacelaşi timp despre tot ce îmi trăsneste prin cap... 

 Astazi am urmarit oamenii cum se îmbulzeau pentru cîteva kilograme de pîine, se călacau în picioare unii pe alţii , acum îmi dau seama că materialismul animalic mereu a existat şi va exista, el nu se modifică odată cu tehnologiile ni-ci cu schimbările sociale din lume. De ce unele animale au raţiune dacă nu se pot folosi raţional de ea?

Pentru o societate bolnavă democraţia nu este un medicament ci un catalizator ce intensifică efectul negativ al bolii. 

 Îmi place să gîndesc, şi lucrul acesta e un merit a sufletului, idealismul nu e fundamental pentru toţi oamenii, unii parcurg drumul vieţii mizind pe instinct mai mult decît pe raţiune, materialismul e genetic pentru ei,  acesta nu îi face mai răi ci mai proşti.  Cineva spunea "Nu poate fi sărac şi deştept!" - sigur, însă nu trebuie să facem trimitere numai la materie ci şi la faptul cum noi precepem lumea , cum analizam faptele, dar şi la felul în care concepem rezultatul acestora ...  

Monolog interior.

  Monologul interior este impunătorul dar al raţiunii, meditaţia şi analiza gîndurilor ne afirmă ca oamenii, nu am fi nimic fară darul de a gîndi raţional.

  În unele momente de singurătate încerc să analizez ceea ce îmi oferă viaţa, încerc... înlănţuirea logică de judecaţi naşte concluzii - darul cel mai scump pe care îl poatea avea omenia este posibilitatea de a alege, şi cea mai mare durere este atunci cînd eşti lipsit de acest dar. (Unii oameni singuri îşi sugrumă posibilitatea de a fi liberi oferind puterea de alege pentru el, altcuiva.)

 Eu foarte multe nu înţeleg, şi acest fapt mă face să percep lume prin alţi ochi decît ai mei, şi cînd aşa gînduri mă predomină îmi dau seama ca cuvintele lui Gheorge Calinescu au o greutate cu mult mai mare decît a unui poiet "Cu cât ştii mai mult, cu atât îţi dai seama că ştii prea puţin." .

 Analiza faptelor şi gîndurilor ne oferă posibilitatea să creştem , omul din zi în zi se apropie de cea mai înaltă treaptă a evoluţiei sale ca individ care se manifestă prin crearea autentică a gusturilor, analiza inedită a faptelor, explicarea teminică a gîndurilor şi selecţionarea extraordinară a dorinţelor. Unii oamenii aşa şi nu ajung la această etapă de evoluţie umană, alţii ajung prea tîrziu dar în ambele cazuri nu recunosc faptul că ceea ce sunt ei în prezent este a a mia parte din ceea ce trebuie să fie.