Trecutul mereu a
avut o importanță deosebită pentru mine, familia mea din generație în generația
a transmis dragostea și respectul pentru cei care au generat existența noastră
ca neam și ca oameni. Dintre toate personalitățile marcante din trecutul
nostru, pentru mine o remarcă deosebită o are Mareșalul României, Ion
Antonescu. Chiar dacă propaganda sovietică și cea a „prietenilor săi” la
discreditat în fața Europei ca fiind criminal de război, cei care mai au cap pe
umeri și sânge strămoșesc în vene știu ce semnificație a avut acest erou pentru
întregul nostru neam. Până în ultimele momente a vieții sale Antonescu a fost
fața onoarei și demnității noastre naționale. Păcat că în fruntea românilor adesea vin șobolani, Antonescu a
fost trădat de ce cu care era solidar – păcat. Faptul că el a rămas devotat
alianței cu Germania demonstrează încă odată demnitatea și onoarea sa ca soldat
și ca conducător al statului Român. El a ridicat România din genunchii corupției
și a dictaturii prostești, el a fost unul
dintre puținii români care au luptat pentru România și a cărui fapte au fost
ireversibile.
E greșit să
vorbesc despre Antonescu fără a specifica că sunt naționalist pentru care
dreptul sângelui și cel istoric au o greutate mai mare decât legile impuse de
oaspeți infiltrați în toate structurile sociale. Îl respect și nici stratul gros de minciună
sub care a fost disimulată personalitatea lui Antonescu nu a reușit să mă detașeze
de el.
Nu am nevoie de
lecții de istorie, mai ales de la cei care nu o cunosc. Trăim într-o perioadă
în care toate accentele se pun pe materialism, mă bucur că am în mine grăuntele
care ține și la valoarea spirituală – mă
bucur. Sunt mândru de sângele meu, de culoare mea și de neamul meu – acum am
ajuns să fiu dator și eu să pun o cărămidă în istoria strămoșilor meu.
E lupta mea și
unul dintre cei care m-a făcut să m-a gândesc mai mult, chiar dacă nu a fost
contemporanul meu este Mareșalul, Ion Antonescu.
