Pagini

6 iulie 2013

Călătoria mea la Ţahnauţi, impresii şi gînduri de la sat...

Cu Ion şi Cornel, în spate satul Ţahnăuţ.
Este o bucată bună de timp de cînd nu mai scriu nimic, şi nu pentru că nu vreau dar pentru că aşa sa primit ... deci de azi iaraşi vreau sa reîncep ceea ce făceam odinioară, vreau să scriu idei, gînduri, istorioare ... mai pe scurt vreau sa reînviez acest blog care de nu ar fi fost în format electronic de mult se acoperea cu praf si păiengeniş.
                                                                                    ***
   Azi pe la vreo ora trei ziua am pornit cu Cornel şi Jăniuşel (soţia fratelui meu Cornel) la un prieten bun al familiei Ion Braşoveanu, nu am auzit pînă acuma de satul Ţahnăuţi aşa că starea de avînt şi pasiune spre descoperirea locurilor noi a persistat în conştientul meu pe durata întregului drum . Păcat că mi sa stricat pe drum stik-ul de la aparatul-foto şi nu am reuşit să fac fotografii pe traseul Floreşti-Şoldanesti , acolo chiar este ce de văzut, florea soarelui care se întindea pe o parte şi alta a drumului îmi crea impresia că soarele sa revărsat pe pămînt, uimitor .

 Şoldăneştiul nu mi-a plăcut, străzi înguste, case construite fară nici un gust spiritul trecutului sovietic predomină la fiecare colţ , dar aici traiesc oameni buni, la un centru Moldcel am reuşit să-mi repar stikul ... aşta ma bucurat şi pentru cîteva momente gropile de pe strazi nu mă mai deranjau aşa de tare .

Pe drum spre Şoldăneşti, cu fratele Cornel.
Din dată ce am eşit din Şoldăneşti sa deschis o privelişte foarte pitorească, lacul care trecea pe sub pod părea a fi Nistru şi pentru cîteva momente chiar mi sa părut aşa, pînă nu am observat că este un lac foarte lung - rău că satul de lingă el nu era aşa de viu ca şi priveliştea din acele locuri . Foarte multe locuri părasite, case bătrîneşti pe unde ici colo se zărea cîte un bătrîn foarte chinuit, pe faţa caruia pare că zîmbetul nu a fost de foarte multă vreme. Am mai observat şi nişte copilaşi care alergau răpănoşi pe malul iazului, şi ăştea chinuiţi de soartă ...
Iazul care iniţial mi sa părut Nistru : )
 La întrare în raionul Rezina mi-a plăcut foate mult cum creşteau copacii pe o parte şi alta de drum, de parcă erau niste lunmînări cu para focului verde, extraordinar ...
lumînările
În sfîrşit am ajuns la locul destinaţiei, în satul Ţahnăuţi, un sat cu oameni buni, primitori, de alta ca majoritatea oamenilor noştri . Satul este aşezat între dealuri şi chair în spatele acestuia de foarte mulţi ani se leagănă Codru.
 Aici am intrat în gospodăria prietenului nostru Ion Braşovanu  care ca deobicei a întins o masuţă cum se cuvine la noi - cărniţa de iepure şi cîte "un" 50 g de Călăraş ne-au mai înviorat puţin şi vreo 2 ore am stat la masă şi am mai schimbat vorbe despre tot : albini, iepuri, sat, stroikă, rachete şi aşa mai departe ...
 Peste o bucată de timp Ion a venit cu propunerea să vizităm Druţă-parcul ... idee nu aveam ce prezintă acesta, credeam că e  vre-o bază tipică de odinhnă fară nimic eşit din comun , de la Ţahnăuţi pînă la ea sunt vreo cîţiva chilometri de mers pe drum de ţară cu o privelişte deosebită unde ici colo zăream cîte un iaz, parcul nici nu se vede de după deal dar cînd numai te ridic pe virful acestuia nu-i posibil să nu-l observi.

O casă ca multe altele, uitată de oameni şi de Dumnezeu. Casa părintească din poeziile clasicilor.
 Complexul e localizat în jurul unui iaz care am zărit eu că avea şi unui izvor, în partea stîngă erau împrăştieate  mese şi scaune făcute din lemn masiv (scaunile erau taiate în întrgime din tulpină de copac si acoperite cu un strat subţire de lac) în mijlocul acestui complex se înălţa un turn construit pe pari de lemn, turnul era scărit şi avea 4 nivele , la fiecare nivel era cuptor şi mese lungi din lemn. La ultimul nivel a turnului am dat ochii cu Pavel Gheorghevici Druţă cum mi la prezentat Ion, el este autorul şi directorul acestui complex, um om simplu şi foarte vorbăreţ, nici nu am reuşit să schimbăm cîteva vorbe , Pavel Gheorgevici a zis să ni se aducă "costiţă de porc" şi cite un "peşte compt",  a mai schimbat cîteva vorbe cu noi, a mai spus nişte glume şi a plecat. Peste vre-o 25-30 de minute cărniţa şi peştele au fost aduse ...  jos pălăria, aici chiar ştiu a găti.  Nu am reuşit să mai umblu prin acest complex care pe alocuri se află în construcţie deoarece trebuia să plecăm. Pare-mi-se că Druţă parc are perspective de dezvoltare foarte mari şi bisnesul turistic în Moldova ar înflori de-ar mai fi aşa complexe prin toate raioanele ţarii.
Masă şi scaune de la Druţă...
 La noi este ce de văzut şi e cu mult mai frumos decît la Zatoca sau Coblevo unde moldovenii noştri cheltuie banii în rapăn.

Un comentariu: