25 noiembrie 2014

Scrisoare: Cu solidaritate către prietenii mei moldoveni din viitor

Paul Kuczynski
 Noroc moldovenii mei prieteni din viitorul îndepărtat, vă scriu această scrisoare ca să vă explic cum merge treaba înainte de alegerile parlamentare pe meleagurile voastre la începutul secolului XXI.
În anul 2014, alegerile sunt stabilite la început de iarnă. Odată cu campania electorală sa dat start și sărbătorilor, ziua vinului, hramul orașului și ziua alegerilor se sărbătoresc fără decalaj de timp între ele, din sărbătoare-n sărbătoare. Unora le pare bine de motiv permanent de a chili vârtos, cunosc așa oameni, eu însă nu văd bucurie în starea de alcoolism hronic în care sa ajuns la noi. Dacă unii încă nu au înțeles ceea ce am vrut să spun, zic mai simplu: și-au băut mințile moldovenii noștri, taman înainte de alegeri.
    Presă și lumea de pe internet trâmbiţează că trebuie să mergem - trebuie să votăm, datoria noastră civică, trebuie, trebuie, tra-la-la...

30 august 2014

Jurnalul de Bord: Traseul Cetatea Albă, Bugaz, Odessa

Salutări din Dombas )
      Pe la vre-o două dimineața Gicu mă trezește, suntem la vamă, în stânga după geam un lanț de vreo 400 de metri de camioane așteaptă la punctul de control, șoferii fumează relaxați. Ne trezim, scoatem pașapoartele din buzunare, le deschidem la pagină cu fotografie,  trecem prima vamă...
Pentru ca vacanța cu adevărat să fie reușită facem o vizită și pe la Duty Free, ce tur turistic fără nimic ce arde în sânge, cum spunea Gicu, odihna e odihnă.
      Granița cu Ucraina am trecuto la fel de ușor ca și pe a noastră și chiar dacă tot internetul vuiește despre tulburările din Ucraina aici totul era liniștit și nimeni nu umbla cu kalașnicovu să ne caute ce  fel de chiloți avem prin bagaje.
Încă câteva ore pe drumuri de calitatea  traseului Florești - Gura Camencii și aproape de patru dimineața am ajuns în centrul orașului  Cetatea Albă. 

5 august 2014

Liniștit aici

În zilele lipsite de soare când vântul mătură toate amintirile și ploaia spală toată durerea sufletului te poți simți liber și singur, independent de orice virtute și morală, timpul asemenea unui crematoriu arde amintirile și lasă în urmă doar fumul cenușiu - niște imagini schilodite de creier.  Sunt iarăși acasă rezemat de aceiași spetează de lemn, cu o cafea ce stă nederanjată pe masă de mai bine de o oră, singur și nicidecum nu singuratic, liniștit dau cele cuvenite lumii sarcastice care ne înconjoară.

Iarăși nopți petrecute la țară, când printre plasa de la fereastră fereastră seara mereu se aude o lume întreagă pe care niciodată nu am văzut-o dar care trăiește în preajmă și dă de știre imediat după ce soarele asemenea unui clepsidre își scurge lacrimile de foc peste dealurile acoperite cu aur ce-l joacă vântul în zori ... nici nu mai țin minte de când nimic nou, parcă totul ar fi dintr-o altă lume mult mai monotonă și mai sumbră dar clipirea ochilor mă trezește și spune: trăiești.

23 iunie 2014

La priveghiu societății moldovenești

Mii scârbă să văd în ce se transformă această țară, a fost și ea cândva o gură de rai - ce păcat că sa pierdut...
    Astăzi ea este rezultatul indeciderei multor oamenii care de fapt iau dorit un alt viitor, dar au stat prea mult cu mâinile în jos în așteptarea cuiva care va aprinde lumina într-o cameră încuiată din interior. Văd  doar umbra generației 90, cei care primii sau ridicat ca brazii astăzi sau îndoiat, puțini au rămas dintre cei cu conștiința curată.  Singuri ne-am lipsit de posibilitatea de a evada din lumea pe care am construito incorect. Realitatea este crudă atunci când vezi atât de mulți oameni luminați duși pe eșafod, legați la mâini de o masă de carne și oase fără pic de cenușiu deasupra umerilor care aplaudă și rag cerând sânge.  Este atât de trist când ești atât de aproape cu sufletul de o țară dar în același timp așa de departe de oamenii care o reprezintă.  Văd tone de idei, gânduri și ambiții care în fiecare zi părăsesc ,fără de a arunca o privire înapoi, această țară, atât de mult iubită... Prieteni verișori și frați pleacă de aici în fiecare orp, pleacă nu din cauza antipatiei față de locurile unde au crescut ci din cauza amalgamului de proști care am umplut toate domeniile care formează imaginea acestui stat în prezent. Cum poate avea cineva respect față de noi, dacă noi înșiși nu ne respectăm și acceptăm un comportament mizerabil al tuturor față de noi și de cultura noastră.

11 iunie 2014

Amu la noi merge bacul, și Dumnezeu cu dânsul

    Tinerețea este vârsta pe care dacă ași asocia-o cu ceva, cred că cel mai bine sar potrivi cu perioada  de înflorire a plantelor, la fel de frumoasă și atrăgătoare, trebuie doar să fim atenți să nu rupem florile înainte de timp că de altfel nu mai mâncăm noi fructe. Mai mult sau mai puțin este vârsta în care se fac cele mai multe realizări și cu siguranță anume în această perioadă se clădește bază de cunoștințe cu care tânărul trece la maturitate. Suma cunoștințelor din fiecare perioadă a vieții ne transformă din copii în maturi și schimbă roată vieții așa încât noi devenim acele persoane care să dăm sfaturi și îndrumări generațiilor care vin din urma noastră.
    Școala încearcă să ne educe, și ne alimentează pe toți cu aceeași informație, ne trebuie ea sau nu rămâne să decidă doar conștiința noastră, care odată formată de sine stătător selectează ceea de ce are nevoie. De fapt școala este ca mersul la pescuit, chiar dacă te duci des nu-i garantat că vei prinde ceva. Mult mai important este să asimilezi informația și să ți-o adaptezi cerințelor pe care le impui tu și nicicum nu alt cineva.  

10 iunie 2014

Ajunge să roadeți semințe, e timpul să aveți măcar un pic de cultură

   Mii scârbă să văd în ce sa transformat țara în care m-am născut , într-o societate prea invidioasă și prea spurcată pentru a te mândri cu ascendența din aceasta.
Nu există stare mai scârboasă și mai umilă decât teama, cred că sub influența acesteia noi am ajuns să fim așa încât și nouă să ne fie greață de noi. Istoria a fost prea aspră cu bunei noștri, păcat,  ei pe pielea lor au suportat greutatea mașinăriei propagandistice a URSS ,anume de atunci a pornit acel măcel de creier care ne-a transformat în neoameni. Din momentul în care URSS-ul nu mai există sunt mai bine de două decenii însă noi tot am rămas conduși de aceleași convingerile cu care au fost domesticiți buneii noștri. Este o tâmpenie să fii condus de idealurile altui stat, mai ales a unui care nu mai există.
   Mii greață să văd mincinoși și târfe pe la televizor furând voturile de la țărani în schimbul unor iluzii despre un viitor ”ca înainte”. Nu miar fi atât de greață dacă în vorbele acestor târfe politice al Filat, Lupu, Dodon, Voronin, și restul ar fi măcar un pic de realitate.  Avem un neam foarte prost, ar fi bine măcar să recunoaștem asta, fără școli, fără universități, fără teatre, fără nimic ce ar menține sau din potrivă ar dezvolta nivelul nostru de cultură. Realitatea din Moldova este una foarte simplă, copiii se educă pe odnoklassiki, maturii sunt la Moscova, iar restul sunt în același ocol cu politicienii noștri corupți, aceștia caută cum să rupă și ei o bucată din tort lingând cururile celor pe care îi cred mai deștepți ca dânșii(anume majoritatea dintre aceștia sunt cei cărora le trebuia nu demult legea ceea cu mașinile de lux, dacă mai ține cineva minte).

29 mai 2014

Azi noaptea...

      Azi noaptea are o liniște pe care nu am mai auzito de tare mult timp, un tip de liniște care se face simțită până și în încheietura oaselor, dintre stratul gros de nori undeva departe se strecură câte un fulger, e mult prea mare distanța dintre mine și el ca să aud și tunetul pe care îl provoacă. 
   Păcat că nu se vede nici o stea, iubesc nopțile în care bolta cerului e limpede și uitându-te în sus vezi o lume întreagă în palmele tale.
   Chiar dacă întunericul este așa de des încât nici o stea nu se vede de după cortina pe care o aruncă el peste cer, totuși numi pare deloc monotonă această noapte… îmi creează impresia unei derulări rapide a vieții mele din ultimii ani ca de pe o peliculă de film proiectată pe cer, totul pare atât de limpede și liniștit dar tot odată haotic și tulbur.

28 mai 2014

Despre fete și despre dragoste, partea 2

Fața nerasă și obosită de așteptare în cap multe gânduri ce mistuie sufletul și scurg ultimele sentimente care au mai rămas în acesta. Multe ape au trecut și în urma lor a rămas nămolul care se usucă și se crapă la soare. Nămol nu este altceva decât amintirile incerte petrecute lângă ele, amintiri care nu mistuie și nu creează nici un fel de sentiment…  acele relații care nu lasă nimic în urma lor, nici ură, nici durere și nici greutatea despărțirii, aceste relații le suportăm la fel de ușor cum suportăm faptul că ziua se schimbă cu noaptea. Probabil unicul sentiment sincer pe care l-am fi putut simți după o asemenea relație ar fi scârba și dezamăgirea într-un ambalaj frumos dar gol înăuntru. Amintiri goale dar pline de sinceritate, amintiri la care revenim doar pentru a revedea timpul de atunci și nu trăirile noastre interioare.