Pagini

24 aprilie 2011

(foto) Expoziţie de pictură, dedicată victimelor regimului Stalinist, în cadrul Ambasadei RM în SUA, Canada şi Mexic

(foto) Expoziţie de pictură, dedicată victimelor regimului Stalinist, în cadrul Ambasadei RM în SUA, Canada şi Mexic

În perioada 6 aprilie - 6 mai, Ambasada Republicii Moldova în SUA, Canada şi Mexic găzduieşte expoziţia de picturi dedicate memoriei victimelor regimului stalinist.

În cadrul expoziţiei sunt expuse picturi care aparţin artistului plastic ucrainean Nicolai Getman. Pictorul s-a numărat printre supravieţuitorii gulagurilor staliniste, fiind deportat din Ucraina, după ce a fost condamnat la 8 ani de detenţie în Siberia, Kolyma, pentru un nevinovat desen ascuns de unul din prietenii apropiaţi.

După ani de izolaţie, Nicolai Getman a dedicat 40 de ani din viaţă pentru a exprima durerea sa personală şi protestul său contra regimului opresiv prin expresie artistică unicală că valoare şi apel umanist. Cele 50 de picturi realizate de Nicolai Getman au fost scoase din Ucraina prin intermediul Fundaţiei Jamestown, SUA, care a decis astfel să recupereze memoriile unei generaţii sacrificate de regimul comunist.

Igor Munteanu, Ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Canada şi Mexic şi Lee Edward, Preşedintele Fundaţiei de Comemorare a Victimelor Comunismului au explicat importanţa acestei colecţii de mărturii plastice asupra memoriei victimelor regimului totalitar comunist din URSS, reiterând în egală măsura valoarea istorică şi documentară a colecţiei de tablouri pictate de către unul dintre supravieţuitorii tragediei umane din perioada regimului sovietic. Vorbitorii au relatat preţul uriaş pe care moldovenii, ca şi ucrainenii, balticii şi alte popoare încorporate cu forţat în URSS, l-au plătit după cel de-al doilea război mondial, ca urmare a ocupaţiei sovietice.  
Expoziţia itinerantă de picturi care descriu suferinţa victimelor unui regim totalitar este găzduită de Ambasade, Republica Moldova fiind a treia misiune diplomatica care inaugurează în anul 2011 acest şir de evenimente, după Letonia şi Cehia, fiind deschise publicului larg şi vizitatorilor ambasadei.

Expoziţia are loc la iniţiativa Directorului Fundaţie de Comemorare a Victimelor Comunismului (Victims of Communism Memorial Foundation) din SUA, Dr.Lee Edwards.





Sursa: UNIMEDIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu