Liniștit aici

În zilele lipsite de soare când vântul mătură toate amintirile și ploaia spală toată durerea sufletului te poți simți liber și singur, independent de orice virtute și morală, timpul asemenea unui crematoriu arde amintirile și lasă în urmă doar fumul cenușiu - niște imagini schilodite de creier.  Sunt iarăși acasă rezemat de aceiași spetează de lemn, cu o cafea ce stă nederanjată pe masă de mai bine de o oră, singur și nicidecum nu singuratic, liniștit dau cele cuvenite lumii sarcastice care ne înconjoară.

Iarăși nopți petrecute la țară, când printre plasa de la fereastră fereastră seara mereu se aude o lume întreagă pe care niciodată nu am văzut-o dar care trăiește în preajmă și dă de știre imediat după ce soarele asemenea unui clepsidre își scurge lacrimile de foc peste dealurile acoperite cu aur ce-l joacă vântul în zori ... nici nu mai țin minte de când nimic nou, parcă totul ar fi dintr-o altă lume mult mai monotonă și mai sumbră dar clipirea ochilor mă trezește și spune: trăiești.
Și după, vine acel gât de aer care atât de mult trebuia - momentul în care înțeleg că tot ce trăiesc în jur sunt doar momente, sunt plăcute sau nu totuna vor trece principalul este să rămână în urma lor ceva ce ne face mai oameni.

liniștit aici...