dimineața...

De la bucătărie se aude cum șuieră ceainicului și tot odată acest sunet se contrapune cu o frumoasă din  melodie din secolul trecut care îmbibă fiecare colț al apartamentului cu un o motivație extraordinară. Două lingurițe de cafea și una de zahăr este rețeta dimineții  perfecte dacă știi cum să îmbini plăcutul cu frumosul și mai ales dacă într-un colț ai casei ai un aparat vechi de ascultat vinil...

delir...

Stau aruncat la poalele unui munte sculptat din oasele giganților care au trăit până la mine pe acest pământ, stau și plâng căci nu mă pot mișca, sunt un gunoi adus de apele mării și aștept să vină iarăși fluxul, să mă ducă acolo unde nu am mai fost. De după munte aud un țipăt răgușit care mă alungă, este strigătului sufletului meu care nu mă vrea. Nu țin minte cum am ajuns în acest loc unde totul e străin și lipsit de viață însă știu… sunt convins că am săvârșit ceva groaznic de am ajuns în anume aici unde până și aerul are un alt gust de parcă ar fi conținut și elemente chimice de care nu am mai văzut niciodată. Mă simt atât de străin aici, unde parcă totul îmi este aproape dar în același timp atât de departe, simt cum mi se duce pământul de sub picioare și totul ce am construit cândva se ruinează. Memoriile adunate preț de câteva decenii se pierd în negreața ochilor și simt cum încet cu încet veșnicia ce mă înconjoară mă absoarbe. Ochii mi se lipesc și aud cum îmi chiorăie mațele, îmi concentrez toată puterea pentru a arunca o privirea în jos și îmi văd burta spintecată…nu mă mai gândesc la nimic și din ce în ce tot mai încet respir,…respir……….,respir……………………

Drogul meu se numește viață!

 Caut idealul vieții în tot ce m-am apucat să fac și mereu pentru a-mi atinge scopul îmi transform o parte din suflet într-o plată necompensabilă pentru ceea ce vreau eu să devin. Bogăția este doar o iluzie, pentru tot ce avem la rândul său am plătit fie cu timp, sănătate, familie, dragoste sau orice alt ceva. Echivalență între ceea ce dăm și ceea ce obținem mereu va exista, omul schimbă ceea ce crede că are în surplus cu ceea ce crede că nu are îndeajuns, aritmetica vieții.

Felul în care irosim mult prea prețiosul timp, dat nouă de la Dumnezeu, este și felul în care noi ne impunem în lumea din care facem parte.

Când eram mic am ales cel mai aproape de inima mea dintre toate obiectele pe care le învățam la școală să fie istoria, o învățam pas cu pas și doar nu demult am înțeles că acea alegere făcută de mine prin clasa  patra a fost lucrul care mi-a determinat viitorul într-un fel sau altul. Istoria a devenit un punct de sprijin a personalității mele, si mă simt foarte bine atunci când văd mai mult decât alții anume din faptul că am știut la timp să deschid ușa care trebuia. În 2008-2009 am început să-mi înăspresc atitudinea față de rânduirea din țară, a fost încă o ușă pe care am deschis-o și pe care mereu o voi lasă deschisă deoarece odată ce am ales un drum și un adevăr cale de întoarcere nu mai este. Adevărul este cauza pentru care omenia se luptă de mii de ani, a avea adevărul și al ascunde este cea mai mare crimă împotriva umanității.

Fără adevăr viitorul este incert și lumea oarbă.

Cu mai bine de un an în urmă am început să mă afirm ca luptător și acest lucru mi-a ajutat încă și mai mult să simt că eu într-adevăr trăiesc chiar dacă încă nu am ajuns acolo unde vreau să mă ducă drumul pe care l-am ales. Oare viață trebuie savurată din plin doar atunci când ai ajuns la apogeul idealului ales ca prototip, sau fiecare răsuflare și zi trăită trebuie să ne bucure la fel ca și viitorul pe care îl așteptăm? Omului îi este dat mereu să caute mai mult decât are și adesea acest instinct trage linia dintre cei care trăiesc și cei care viețuiesc. Viața este o strictă delimitare între viziunea noastră de bine și viziunea de bine a alt cuiva, dreptate are cel a cărui afirmație că binele său e mai bun este mai credibilă, o scurtă matematică a existenței umane.

Primiți plăcere de la viață, de la fiecare sărut de la fiecare clipă care mâine va fi amintire. Azi încercați să vă scrieți soarta așa cum credeți și nu așa cum vă dictează timpul…

Suntem prea proști pentru a trăi în țara noastră...

-  De ce mereu de impotența noastră economică și politică este vinovat cineva? Comuniștii dau vina pe serviciile de la București restul pe serviciile de la Moscova dar nici unii nici alții nu-și asumă nici o responsabilitate de faptul că nu au făcut nimic din ceea ce au promis oamenilor. Ba mai mult, ne-au transformat în oi și ne-au muls de când ne ținem minte…

Cum se numesc cei care nu se țin de cuvânt știm noi bine, și-i numim pe la spate însă mai important este să acționăm cumva pentru ai pedepsi pentru asta, pentru ai trage la răspundere pe toți cei care au vorbit poporului una și au făcut alta.

Dece să dăm vina pe politicieni când noi singuri suntem idioți care am fost duși de nas de la începutul formării țării noastre ca stat independent, oare numai ei sunt de vină?  După părerea mea încă foarte multă vreme, sigur dacă no să fugiți de aici la fel cum au făcut-o mulți alții, vom fi duși de nas ,natura noastră seculară este ca să fim duși de nas, pentru că de la început ne-a fost inhibată capacitate de autoconducere.

În 89^, am cerut Limba Română, am primit o limbă moldovenească care până nu demult era folosită ca avanpost pentru structurile vecinului nostru imperialist, adesea din cauza acestui subiect oamenii noștri de cultură au fost și legați la mâini pentru a arăta adevărul. Ce este legea supremă a unui stat atunci când conține fraude antinaționale?

Am cerut să scoatem partidul comunist în afara legii, însă peste câțiva ani îl vedem reorganizat în campania electorală din 2001  unde și câștigă, mai mult acest partid nu mai este și niciodată nu a fost urmașul Partidului Comunist ci doar o minciună înghițită de poporul nostru nostalgic pentru vremurile trecute. Oamenii noștri au proprietatea de a călca de două, trei și chiar patru ori pe aceiași greblă deoarece sunt sclerotici, uită și e păcat, chiar e păcat…

În 2003  eram cu Roșca care striga că este român, aprindea flacăra națională în inimile miilor de moldoveni care credeau în ideal, și aici am fost mințiți și ca în totdeauna am tăcut și am așteptat ce vor face alții, ei la rândul lor așteptau ce vom face noi.

În 2009 a fost apogeul prostiei noastre, pe lângă ideea de libertate și adevăr pentru care sa luptat am văzut și adevărata față a poporului nostru. Mai țineți minte turmele de moldoveni cu televizoare, monitoare, covoare, scaune și fel de fel de lucruri din locul cel mai sfânt al unei țări, locul unde se decide soarta poporului. 

Apropo, cum se numesc oamenii care se cacă acolo unde dorm?

Evenimentul neplăcut de la Pădurea Domnească din iarna 2012 a fost cireașa din vârful tortului de căcat pe care am înghițito la timpul cuvenit . Sa mai dat vreo rânduială în fața poporului de ceea ce sa întâmplat acolo? Nu, și dacă așteptați noi detalii, ele vor mai fi la fel de spălăcite ca și cele despre 7 aprilie.

Acum avem problema referendumului din Găgăuzia, și este clar că găgăuzii nu doresc să fie conduși de idioții care ne conduc pe noi. Despre acest referendum se vorbește mult, politicienii aruncă în gol replici fierbinți și moldovenii noștri de după ecranele televizoarelor le iau drept acțiuni reale și așteaptă ca totul să se rezolve de la sine. Sunt prea proști pentru a înțelege că nici o rezolvare a cestei probleme nu va fi, pentru că actuala noastră clasă politică sunt doar pioni, salariații unui sistem sigur de colectare și spălare a banilor fără a fi trași la răspundere vreodată.  Ce fel de prim ministru avem noi dacă el nu-și poate controla membrii guvernului pe care îl conduce? Formuzal cazul referendumului din Găgăuzia nu poartă nici o vină, el lucrează pentru interesele sale și a minorităților în fruntea cărora stă, politicienii noștri îl pot doar invidia pentru faptul că cei care l-au ales nu sau dezamăgit în dânsul și îi susțin cuvântul.

Noi nu avem politicieni arestați, de fapt noi în genere nu avem politicieni, ai noștri sunt doar agenți economici care sub acoperirea politicii vin să-și asambleze și dezvolte business-ul aici, unde încă aluatul este moale și bun pentru a fi frământat și în cazul țărișoarei noastre din păcate aluatul suntem noi, oamenii. Noi trebuie să ne învățăm să cerem rânduiala de la cei care trebuie să ne-o dea și nu invers. 

Minciuni într-o țară de adevăr!

 Să ne plângem pe soartă este banal, mai ales în situația în care ne plângem pe lucruri și fapte care puteau fi evitate dacă holbam ochii la timp. Prea mult pierdem în goana după valori care de fapt nu există și sunt niște granițe mentale care ne țin mai bine sub control decât orice jandarm.   

De ce ne plângem pe politician că fură, dacă înainte de alegeri știam că este om care are năravul de a pune mâna pe lucru străin?

De ce ne plângem pe judecător că este corupt dacă noi singur mai ieri alergam la el cu curcanul când cumătru a fost prins că fura de la fermă?

De ce ne plângem pe jurnalist că e vândut politic dacă singur când a venit timpul să zici adevărul te-ai dat cu curul la gard?

De ce te plângi pe șofer atunci când ești pieton și te plângi pe pieton atunci când ești șofer?

De ce te plângi pe medic că este incompetent și nu respectă jurământul lui Hippocrate când singur l-ai băgat pe fiul tău cu mită la medicină pentru că avei blat acolo?

De ce te plângi pe polițist că e dobitoc pe când singur cu o săptămâna în urmă te plimbai beat și drogat cu prietenul tău care este polițist de sector?

Omul nostru vrea că lumea în jur să se schimbe spre bine pe când el să rămână tot așa, mai bine zis să-și poată continua activitatea tot atât de productiv ca și în trecut dar dacă va fi cazul și mai bine.  

Ne plângem pe lucrurile care depind de noi și prin aceasta arătăm cât de proști și naivi suntem.  Mereu căutăm modelul societății în care vrem să trăim undeva departe, unii îl caută în Occident alții la Moscova însă nici unii nici alții nu înțelegem că de fapt noi ar fi trebuit să fim cei a cărui model ar demn de urmat. Pilda pe care ar trebui să o învățăm noi este foarte simplă ”trăiește ca om și vei trăi ca om!”.