Mihail Moruzov (n. 16 septembrie 1887, satul Zebil, județul Tulcea - d. 27 noiembrie 1940, penitenciarul Jilava) a fost creatorul și
șeful Serviciului Secret de Informații al Armatei Române în perioada 1924-1940.
Odată cu abdicarea lui Carol al II-lea, generalul Ion Antonescu, numit
prim-ministru la 6 septembrie 1940, l-a arestat și l-a înlocuit cu Eugen Cristescu. La
scurt timp după arestare, în noaptea de 26-27 noiembrie 1940), Mihail Moruzov a fost asasinat de un
comando legionar
Date biografice
Mihail
Moruzov s-a
născut la 16 septembrie 1887, în satul
Zebil, comuna Sarichioi, județul
Tulcea ca fiu al preotului Nicolae și al Mariei Moruzov, dintr-o familie de cazaci, bunicul lui, Simion Moruzov, fiind, de
asemenea, preot. Părintele Nicolae a slujit 40 de ani la Biserica Rusească din
Tulcea și a avut patru băieți și două fete[2].
Moruzov s-a căsătorit
și a divorțat de două ori; prima soție a fost d-ra Maria Anton Văraru cu care a
avut o fiică, Aurora-Florina Moruzov, care nu s-a cătorit. Aurora-Florina
povestește: „La
scurt timp după căsătoria părinților mei – Mihail Moruzov și Maria Anton –,
mama a avut un accident cu trăsura și a rămas paralizată. Atunci s-a înțeles cu
tata să se despartă, pentru a nu-l încurca în meseria sa. În 1932, când eu
aveam 7 ani, au divorțat legal. [...] Tata a murit când aveam eu 14 ani și
jumătate”. A doua soție a fost o
profesoară de franceză din Silistra, Teodora
Săndulescu, cu care nu a avut copii și de care a divorțat în 1938 Deși avea o
minte ascuțită, Moruzov a fost un elev cu note modeste. Faptul că nu a absolvit
vreo facultate și nu avea nici liceul terminat (a absolvit doar trei clase de
liceu) l-a urmărit de-a lungul întregii cariere, fiind salarizat multă vreme ca
angajat temporar. În schimb, el avea o memorie deosebită, simț analitic
excepțional, era bun organizator și cunoștea la perfecție multe limbi, dintre
care, încă din copilărie, din Dobrogea natală, româna și rusa, ca limbi materne, apoi, ucraineana, bulgara, turca, și tătara. Moruzov a
fost pasionat de cărțile polițiste.
Fondatorul
spionajului românesc
Istoricul Cristian
Troncotă, specialist în istoria spionajului - care nu-și ascunde
entuziasmul față de activitatea acestui om - notează că datorită preocupării
lui Moruzov în legătură cu conspirativitatea, compartimentarea muncii și
păstrarea secretului dispunem astăzi de puține atestări documentare. Imediat
după arestarea sa de câtre trimișii proaspătului prim-ministru Ion Antonescu, el a
izbutit (prin adjunctul său?) să ardă dosarele personale ale agenților
Serviciului. În plus, documentele Serviciului Secret și cele ale Secției a II-a
din Marele Stat Major, din perioada 1924-1928, au fost distruse în timpul
bombardamentelor din august 1944, iar celor din anii 1929-1933 nu li se dă
de urmă.
Moruzov și-a început
cariera în 1909, ca agent special in Direcția Generală a Polițiilor și a trecut
prin toate treptele ierarhice, ajungând, în 1917, în fruntea “Serviciului de
informații al Deltei” la vârsta de 30 de ani, în plin război.
Situația era deosebit
de grea, România primea lovitură după
lovitură, Bulgaria, aliată cu Germania, agita
apele în speranța că ar putea pune mâna pe întreaga Dobroge, în vreme ce
trupele rusești aliate, aflate sub influența bolșevică, așteptau
revoluția. Manevrând cu siguranță și curaj în aceste ape tulburi, Mihail
Moruzov și serviciul său au influențat categoric soarta luptelor pe acest
front. Până la sfârșitul războiului, din 178 de spioni germani trimiși
în liniile românești, 156 au fost prinși, printre care și colonelul Friederich
von Mayer, șeful informațiilor germane în Dobrogea. Moruzov
izbutește să se insinueze într-o delegație a armatei ruse care urma să trateze
capitularea a două divizii rusești în fața nemților și împiedică încheierea
acordului până ce Comandamentul român reușește să informeze Comandamentul
Aliat; preia comanda unei divizii a Armatei Roșii din zonă, pe care apoi o
dizolvă; negociază, pentru suma de două milioane de lei, cumpărarea flotei
rusești de pe Dunăre și numai lansarea
unui atac neinspirat asupra acesteia impiedică finalizarea acțiunii; după
încheierea războiului, descoperă o amplă acțiune a serviciilor de spionaj
rusești care plănuiseră subminarea economiei românesti, prin aruncarea pe piața
românească a 12 milioane de ruble false. Ca momeală, primul milion de ruble era
valabil. Moruzov primește acest milion, îl transferă visteriei statului și
evită prăbușrea pieței românești sub ploaia de bani falși.
După război, Marele
Stat Major a recunoscut necesitatea unui serviciu de informații performant și a
propus crearea unui serviciu secret paralel, cu angajați civili, propunere
aprobată de Consiliul Superior de Apărare a Țării. Pe baza renumelui pe care-l dobândise,
se impunea alegerea civilului Moruzov în fruntea acestui serviciu (la 1 mai
1925), denumit Serviciul Secret de Informații - SSI. Serviciul de
informații al armatei și-a urmat cursul său, iar SSI a funcționat doar nominal
sub tutela Marelui Stat Major.
Serviciul creat de
Moruzov era echipat cu cele mai performante instrumente ce apăruseră la vremea
respectivă: echipament de înregistrare (pe bandă, sau pe discuri), microfoane,
detectoare, oglinzi transparente, periscoape, celule fotoelectrice. După 1936,
el a organizat școli pentru pregătirea de specialiști în radio-telegrafie,
fotografie, filmare, amprente, etc.
Ca director al SSI,
Moruzov preluase sub supraveghere, încă din 1927, rezidența britanică la București.
Rapoartele către Intelligence Service erau citite, mai
întâi, la București și apoi la Londra. În mod similar, a facilitat
infiltrările de agenți francezi si britanici peste Nistru, cu condiția de a i se preda o copie a
tuturor materialelor obtinute de aceștia.
„Funcționar public”
în cel mai strict sens, Moruzov s-a păstrat independența față de partidele
politice și de alte grupări de interese, servind cu fidelitate, exclusiv, pe
conducătorul oficial al statului. El recrutase în rețeaua sa de informatori
personalități din sferele cele mai înalte: miniștri, prefectul Poliției,
ziariști renumiți, politicieni de frunte. Pe comandantul legionar Horia Sima l-a
platit cu 200 000 de lei lunar (cam 70 de salarii medii). Un fost
funcționar al SSI declara: „Ofițeri superiori și generali îi făceau anticameră;
oameni politici îl solicitau până peste puterile posibile”. Iar un altul scria:
„Din pricina influenței pe care o avea, toată lumea atât militară, cât și
politică, îl adula, căutând a-i căpăta bunăvoința și protecția”.
Rețeaua creată de SSI
se întindea în Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia și în țară. Agenția
de la Târgu Mureș a rămas nedescoperită
pe tot timpul ocupației ungare și mai trimitea informații și la începutul
anilor ’50. Secretarul lui Moruzov s-a exprimat că șeful lui afla cele
„discutate cu ușile închise în Sovietul Comisarilor Poporului”, în legătură cu
România. Un ofițer de informații american, venit in misiune, în România,
imediat dupa actul de la 23 august 1944, afirma că dosarele SSI „conțineau cea
mai mare culegere de date despre sovietici din toată Europa, cu excepția dosarelor găsite în Germania”.
Cea mai pertinentă
recunoaștere a poziției de înalt profesionalism al SSI, sub conducerea lui
Moruzov, vine de la serviciile de spionaj străine. SSI colabora cu serviciile
similare din Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, Finlanda și chiar Japonia. Direct sau prin
câțiva colaboratori de maximă încredere (locotenent-colonelul Gh. Petrescu,
maiorul Constantin Ionescu Micandru), Moruzov a stabilit contacte directe cu
serviciile de spionaj ale Frantei, Angliei, Italiei și Germaniei. Sub o
politică oscilantă a conducătorilor țării, pentru SSI și pentru șeful său,
suprema valoare o reprezentau nu alianțele (oricum, instabile), ci țara și
interesele ei. Legătura cu Abwehr-ul (Serviciul de informații al armatei
germane) a fost cea mai strânsă. Deși redutabilul Abwehr colabora, atunci,
susținut cu Italia, Japonia, Ungaria șeful acestei
instituții, amiralul Canaris, îi
mărturisea lui Moruzov, în decembrie 1939, că este primul șef al unei structuri
de informații cu care se întâlnește direct (pentru contactul cu celelalte
servicii partenere acesta delega cel mult un adjunct). Canaris a venit de mai multe
ori la București. Prin
Moruzov s-au transmis mesaje către conducerea Germaniei, s-au
abordat probleme delicate din relațiile bilaterale (de exemplu, problema
legionarilor refugiați în Germania), s-au schimbat informații despre
dispozitivele militare sovietice, intrucat Abwehr-ul nu avea, in URSS, o rețea de valoarea celei a SSI. Partea
germană a oferit o listă de agenți sovietici în Romania (la Galați a fost recrutat
Laszlo Luca, cel care, sub numele deVasile Luca, avea să
devină ministru de Finanțe și membru al Biroului Politic al PCR). In schimb, SSI a sesizat Abwehr-ul că este
penetrat informativ de spionajul sovietic. Colaborarea cu Serviciul de
informații al armatei franceze a fost un dezastru: în retragerea lor
precipitată din fața Wehrmacht-ului,
francezii au pierdut în gara Charite sur Loire, un vagon cu toată arhiva
serviciului lor secret, inclusiv dovezi ale colaborării cu românii, în spatele
aliaților lor germani.
Arestarea și
asasinarea lui Moruzov
La începutul lui
septembrie 1940, Mihail Moruzov plecase la Veneția, la o
reuniune cu amiralul Wilhelm Canaris, șeful Abwehrului,
și cu generalul Giacomo Carboni, șeful SIM, serviciul italian
de informații, reuniune desfășurată într-o salon izolat al celebrului Hotel
Danieli. La București are loc o manifestație contra amputărilor teritoriale
impuse de Dictatul
de la Viena (30
august 1940). Panicat, Carol al II-lea apelează la sfatul
noului colaborator, Horia Sima, care-i
propune să acorde formarea guvenului generalului dizgrațiat Ion Antonescu. Așa
începe organizarea loviturii de stat (așa-numita „revoluție legionară”, din 3-6 septembrie 1940), care a dus la răsturnarea dictaturii
carliste, prin forțarea abdicării și exilării regelui Carol al II-lea.
La 6 septembrie, la
revenirea în România de la Veneția, Mihail Moruzov a fost arestat pe peronul
Gării de Nord, de o echipă mixtă, formată din ofițeri ai armatei și legionari,
și pus în arest preventiv în celula nr. 1 a penitenciarului Jilava, aflat sub custodie legionară. În
noaptea de 26-27 noiembrie 1940 va fi asasinat de un comando legionar, împreună
cu adjunctul său, Nicki Ștefănescu, și alți alți 62 de generali, miniștri și
fruntași politici. Asasinarea lui Moruzov și a adjunctului său, Nicki
Ștefănescu, a avut ca scop ștergerea urmelor, atât ale lui Horia Sima, cât și
ale lui Antonescu.
Pentru
detalii, vezi: Masacrul de la Jilava.
Horia Sima era
interesat de eliminarea lui Moruzov pentru a ascunde faptul că a fost agent
informator, iar Ion Antonescu avea profunde resentimente față de cel care,
considera el, făcea și desfăcea jocurile oculte ale Palatului Regal (Moruzov
adunase despre viitorul mareșal un consistent dosar
compromițător). Ion Antonescu l-a urmărit pe Moruzov chiar și după moarte,
încercând să distrugă imaginea de erou, de profesionist, de martir a celui care
ridicase spionajul românesc la nivelul elitei mondiale.
După ce Moruzov,
creatorul și șeful «Serviciului Secret de Informații al Armatei Române» a fost
asasinat, S.S.I. avea să iasă de sub tutela militară și să se subordoneze
nemijlocit Șefului Statului, sub denumirea de Serviciul Special de Informații-SSI și sub conducerea
lui Eugen Cristescu.
M. Moruzov: «Expunere asupra serviciilor de informații
ale armatei (fragment)»
„Serviciul Secret
al armatei este opera subsemnatului, pentru a cărui realizare a fost nevoie de
timp îndelungat și eu nu pot decât să am deplină satisfacție că după 24 de ani
de eforturi continui, în care timp n-am beneficiat de nici un concediu, nici măcar
de cel legal de o lună pe an, aceasta operă constructivă aduce un serviciu
real, corespunzător necesităților armatelor statului.
Opera noastră este
azi imitată de Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Rusia, la care se va
adăuga cât de curand și Franța.
Nu vorbesc de
Anglia, de la care eu însumi m-am inspirat. Este necesar să accentuez că Franța
a făcut eforturi mari pentru a crea la noi un serviciu de informații pe Frontul
de Est, trimițând în disperare de cauză pe căpitanul Cury, un excelent element
informativ, dar care din lipsa elementului tehnic, a fost nevoit să-și
lichideze acțiunea și apoi să existe și productivitatea aparatului nostru
tehnic.
Cu reală
satisfacție subliniez ca în mod excepțional s-a acordat atâtor ofițeri de la
Secția a II-a Legiunea de onoare până și fostului căpitan Moraru, bineînțeles
afară de subsemnatul, care m-am retras de la aceasta onoare, pentru a nu avea
nici un fel de obligație, fie și morală, față de oricine, cu toate ofertele ce
mi s-au făcut.”
Șeful Serviciului S.M. Moruzov[8]”
Cronologia structurilor de informații în România
§
În martie 1917, Moruzov a creat
„Biroul de Siguranță al Deltei Dunării”, prima structură informativă civilă,
dar care avea personal provenit din „Siguranța Generală” și care lucra exclusiv
pentru Marele Cartier General. Această structură a fost desființată în vara
anului 1920.
§
La 22 iunie 1919, printr-un
Decret-Lege de reorganizare a Ministerului de Interne, a fost constituită
Direcția Poliției și Siguranței Generale, având în componență Serviciul
Siguranței și Controlul Străinilor.
§
La 13 martie 1924, prin Decretul
nr. 999 s-a creat Consiliul Superior al Apărării Țării, prezidat de rege, cu
atribuții pe linia adoptării deciziilor de bază în domeniul apărării naționale.
§
Din anul 1924 a funcționat
Serviciul Secret de Informații, care, începând cu luna noiembrie 1940, se va
numi Serviciul Special de Informații (SSI); la conducerea acestuia s-au aflat
Mihail Moruzov (1924 - 6 septembrie 1940), urmat de Eugen Cristescu (12
noiembrie 1940-23 august 1944).
§
La data de 1 mai 1925, Moruzov
activa în cadrul Secției a II-a a Marelui Stat Major, la Biroul de căutare a
informațiilor. Acesta a reușit, după eforturi intense, să convingă conducerea
Marelui Stat Major să accepte înființarea unui Serviciu Secret, care să lucreze
numai cu cetățeni civili, „pentru culegerea verificarea și completarea
informațiilor care interesează armata”[9].
§
Prima schemă de organizare a
Serviciului Secret (care cuprindea o „Secție de Informații Externe”, o „Secție
de Contrainformații”, un „Birou Juridic” și un „Birou Tehnic”) a fost realizată
în anul 1934. Moruzov a continuat încercările de a
scoate Serviciul Secret din structura armatei și să-l plaseze sub autoritatea
Palatului Regal. Acestă acțiune s-a concretizat, de facto, în anul 1938.
§
La data de 1 ianuarie 1937 a
intrat în vigoare „Codul de Justiție Militară”, prin care se majorau pedepsele
pentru spionaj,
ajungându-se până la aplicarea pedepsei cu moartea pentru crimele de
înaltă trădare iar la 12 noiembrie
1940 a fost emis decretul nr. 3818, cu privire la organizarea Serviciului
Special de Informații, instituție care funcționa pe lângă „Președinția
Consiliului de Miniștri”.
Note
§
Ziaristul
și istoricul Mihai Pelin redă o mărturie a lui Ion Gigurtu:
„La 11 mai 1949, Ion Gigurtu, fost
prim-ministru în vara lui ’40, în al cărui cabinet a participat și Horia Sima
(timp de 4 zile, între 4 - 8 iulie 1940), se afla arestat în celulele de la
subsolul Ministerului de Interne, ca fost demnitar sub regimul lui Carol al II-lea. Ion
Gigurtu s-a spovedit informatorului cu care împărțea celula cu nume de cod
„Petrică”, asigurându-l că Horia Sima era un criminal de o speță abjectă.
Colaborase cu Mihail
Moruzov la lichidarea lui Corneliu
Codreanu, părăsind apoi România, cu toate că era protejat de serviciul secret. Rămânerea lui în
țară ar fi trezit suspiciuni printre legionari, i-a mai spus Ion Gigurtu
informatorului alocat celulei în care era reținut, și, în afară de
asta, Mihail
Moruzov a profitat de prilej pentru a-i încredința o misiune
de spionaj în Reich”
.
Amiralul Wilhelm Canaris,
șeful spionajului german, la curent cu schimbările politice din România, din
ranchiună, pentru că știa că șeful serviciului secret militar român își
strecurase niște antene stânjenitoare (pe Horia Sima) în Reich, nu l-a
avertizat pe Moruzov asupra a ceea ce se întâmpla în acele zile la București. La
întrevederea amiralului Canaris cu Ion Antonescu, care
a avut loc la București, în 7 septembrie 1940, a doua zi după preluarea puterii, s-a
discutat - cu siguranță - și despre Mihail Moruzov, în favoarea căruia șeful
Abwehrului nu a mișcat un deget.
În amintirile sale,
fiica lui Moruzov, Aurora-Florina susține că amiralul Canaris a venit la
București ca să intervină la Antonescu în favoarea tatălui ei.
Referințe
3.
^ Mihailov Chiciuc, Paula: "Am vorbit
fără să știu că-i tata!", Jurnalul Național, 3 martie 2008, accesat: 3
febr. 2012, http://www.jurnalul.ro/special/am-vorbit-fara-sa-stiu-ca-i-tata-118452.htm
4.
^ TRONCOTA Cristian, CARPEN Paul: Destine
Tragice - Mihail Moruzov, părintele serviciilor secrete române[1]
13.
^ Mihailov Chiciuc, Paula: Ion Antonescu
este vinovat de moartea tatei!, 4 martie 2008, Jurnalul Național, accesat
la 6 febr. 2012, http://www.jurnalul.ro/special/ion-antonescu-este-vinovat-de-moartea-tatei-118544.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu