La priveghiu societății moldovenești

Mii scârbă să văd în ce se transformă această țară, a fost și ea cândva o gură de rai - ce păcat că sa pierdut...

    Astăzi ea este rezultatul indeciderei multor oamenii care de fapt iau dorit un alt viitor, dar au stat prea mult cu mâinile în jos în așteptarea cuiva care va aprinde lumina într-o cameră încuiată din interior. Văd  doar umbra generației 90, cei care primii sau ridicat ca brazii astăzi sau îndoiat, puțini au rămas dintre cei cu conștiința curată.  Singuri ne-am lipsit de posibilitatea de a evada din lumea pe care am construito incorect. Realitatea este crudă atunci când vezi atât de mulți oameni luminați duși pe eșafod, legați la mâini de o masă de carne și oase fără pic de cenușiu deasupra umerilor care aplaudă și rag cerând sânge.  Este atât de trist când ești atât de aproape cu sufletul de o țară dar în același timp așa de departe de oamenii care o reprezintă.  Văd tone de idei, gânduri și ambiții care în fiecare zi părăsesc ,fără de a arunca o privire înapoi, această țară, atât de mult iubită... Prieteni verișori și frați pleacă de aici în fiecare orp, pleacă nu din cauza antipatiei față de locurile unde au crescut ci din cauza amalgamului de proști care am umplut toate domeniile care formează imaginea acestui stat în prezent. Cum poate avea cineva respect față de noi, dacă noi înșiși nu ne respectăm și acceptăm un comportament mizerabil al tuturor față de noi și de cultura noastră.

Despre fete și despre dragoste

Fetele, ele sunt de multe tipuri,  bărbații și-o aleg pe ce-a mai dragă dintre toate nu ținând cont de un prototip existent ci datorită tuturor caracteristicilor unice pe care le are una singură.  Frumusețea se obține prin stăruință și muncă, ea nu ține numai de înfățișare sau numai de lumea interioară ea este un complex de trăsături și dintr-o parte și din alta. Bărbații vor să trăiască alături de o enigmă pe care să o descopere pe zi ce trece într-o lunga căsnicie cu ea.

    Într-un vas frumos dar gol florile se țin vii foarte puțin timp toți aleg mai bine un vas cu apă. Dacă ați descusut ce spun, fetelor – să te naști frumoasă este numai jumătate de drum spre o viață fericită, mai este nevoie să umpli vasul frumos care ești cu ceva. Cunoștințele, trăsăturile de caracter, gusturile și fiecare detaliu unic caracteristic unei singure fete formează acea aromă dulce ce naște sentimentul pasiunii și a atracției față de ea.

    Pe lângă sex, noi mai și iubim frumos și să nu credeți că sa schimbat esența sentimentelor pe care le aveau oamenii în trecut și pe care o au acum, gândesc că dragostea nu a avut schimbări niciodată chiar dacă sinceritatea față de acest sentiment sa schimbat cu mult.  Nu vorbesc despre relație și familie ci despre ceea ce naște sentimentul care asemenea unui drog te înduplecă iar și iar să revii la ea.

   Bărbații nu aleg când să se îndrăgostească, nici cel puțin în cine este o alegere pe care o face inconștientul nostru, faptul că o catalogăm pe o fată mai bună decât celelalte se datorează lumii noastre interioare datorită acestui fapt în cele mai dese cazuri perechile par potrivite, și nu vă supărați pe cei care nu vă iubesc, nu e alegerea lor.

   Mulți gândesc că dragostea aparte datorită tangențelor de caracter dintre o fată și un băiat, niciodată nu a fost așa … oamenii iubesc datorită caracteristicilor de caracter ce le suplimentează pe ale lor. Iubesc pe cele care au ce nu am eu – ar fi răspunsul inconștientului bărbătesc. Fata care mereu ține interesul viu față de ea va fi iubită,  nu vă mirați când cineva nu vă mai iubește, cel mai probabil va lăsat că și-a pierdut interesul față de voi. Cum ați vrut? Dragostea nu este simplă, e un întreg proces de perfectare a personalității, bărbații vor să iubească în fiecare zi o nouă fată dar care este ascunsă sub același înveliș.

Poate noi nu simțim cum lumea ne schimbă însă acest proces există, de noi depinde doar în care direcție să o luăm, cred că o viață fericită nu poate fi în singurătate chiar dacă uneori ne simțim cel mai bine în brațele ei, așa că dacă vă-ți ales o persoană cu care vreți să împărțiți o bună parte din viața voastră faceți un pas și în direcția ei.

  Post-scriptum: Miroase aerul de afară în el este aroma ei, cândva o vei întâlni și vei crede că o cunoști de undeva de fapt va fi amintirea acelui miros, unica aromă care nu se uită niciodată, a ei…

Despre preferințe

       Prin fereastra puțin deschisă se strecoară o melodie provocată de ciripitul vrăbiilor, un cântec minunat ce îmi aduce aminte de „Să nu ucizi o pasăre cântătoare”, una dintre cărțile care mi-au lăsat o amprentă mai puternică decât altele, stau întins în camera mea mă ascund de arzătoarea căldură de afară ce anunță încă odată că vara de abia începe.

       Ca de obicei am făcut o pauză pentru a-mi prepara cafeaua, o procedură zilnică dar la fel de plăcuta de fiecare dată și las să sune o melodie frumoasă din niște vremuri trecute pentru a mă simți măcar cât de puțin parte a acelor timpuri extraordinare ce îmi sunt aproape de suflet.  Iubesc să caut amintiri a vremurilor uitate să le analizez și să merg mai departe cu o parte dintre ele adoptată la normele mele de pricepere a culturii.

       Pentru mine cultura nu are termen de valabilitate, ceea ce a fost bun ieri nu poate fi mai puțin bun azi – ceea ce este bun rămâne bun atâta timp cât mai este în viață măcar un singur om care pricepe esența lucrului dat.  Cuiva îi place rap-ul anilor 90, altcuiva îi place jazz-ul, cineva apreciază muzica clasică - fiecare vede în ceea ce consumă o frumusețe aparte, ceva unic, ceva ce duce în sine mai mult decât pur și simplu cultură, acest ceva este istoria, amintirile vremurilor uitate cristalizate în ceea ce ascultau, priveau, beau și fumau oamenii în acele vremuri. Îmi place să trăiesc și în acea perioadă, pentru mine mașina timpului există ea se găsește în tot ce se atribuie la alte timpuri. Mult prea tare m-am adâncit în esența gustului meu, cred că fiecare om care citește aceste rânduri își are propriile preferințe pe cale și le alimentează după bunul plac numai cu lucruri ce cu adevărat merită, lucruri care vor rămâne în istorie ca amintire a unor vremuri.

detalii...

      Dimineața pentru mine mereu a fost și este ce-a mai productivă parte a zile, capul este limpede și treaz, toate gândurile sunt mototolite într-un ghem de idei și este de-o plăcere să revii la ele odată ce transmit pozitivitatea splendidă a dimineții.  Îmi place să scriu, mai ales dimineața și mai ales la țară unde lumina încă nu a fost cumpătată de tot necazul și urâțenia acestei lumi, lentitudinea proceselor de aici îmi permit să rețin foarte multe detalii, iar pentru mine detaliile sunt cu adevărat un sens ascuns al vieții, o enigmă pe care încerc să o descos de fiecare dată când revenim la ea.

      Fiecare își găsește frumusețea în ceva anume, unii într-un obiect alții într-o persoană, pe a mea am găsit-o în detalii. Anume detaliile ne transformă din oameni în personalități, ele ne injectează acea doză de originalitate care face să fim în ochii lumii unici în felul nostru. Iubesc în oameni sinceritatea sentimentelor și a detaliilor ce îi reprezintă, am avut șansa să cunosc în viața mea o sumedenie de oamenii, care mai deștepți care mai proști, care mai buni care mai răi, însă dintre toate calitățile pe care le-am întâlnit la om falsitatea am urât-o cel mai mult de când mă țin minte. Cred că nu poate fi nimic mai scârbos decât sentimentele false cu care cineva vrea să te hrănească. Falsitatea sentimentelor se naște din dorința celui care le exprimă de a vă îndupleca spre o stimă mai mare față de el, o stimă nemeritată pe care vrea să o fure prin cuvinte care nu conțin mai mult adevăr decât campania electorală a politicienilor noștri. Cuvântul este arma pe care omul o mânuiește cel mai bine este mult prea naiv să te leși prada acesteia atunci când crezi că ești vânător.

    Două linguri de cafea, una jumate de zahăr o melodie fără o importanță majoră a genului, principalul e că tonalitatea acesteia să coincidă cu vremea de afară și sentimentalismul meu interior - și multe multe detalii. Aceasta este un stil de viață, un stil pe care în apreciez și mi-l atribui. Iubesc să fiu naiv doar cu lumea mea interioară o lume în care detaliile cântăresc mai mult decât scopul care niciodată nu este primordial, nu vreau să-mi blochez accesul pe alte drumuri ale vieții , cine știe poate cândva voi vrea să pășesc și pe ele.

Niciodată nu arunca o amintire

          În cele mai dese cazuri scriu din două motive, am o idee sau vre-un gând cu care vreau să mă împart sau care cel puțin vreau să-l las ca o amintire tipărită despre felul cum gândeam eu într-o anumită perioadă a vieții mele, al doilea motiv care îmi permite ușor să spun ceea ce îmi frământă sufletul este anturajul, locul unde mă aflu, timpul de afară și oricare alt fenomen care într-un fel sau altul acționează asupra mea.

       Sunt un om care are o legătură foarte strânsă cu lucrurile personale, pentru mine ceea ce este al meu este și o parte din mine cu care îmi este foarte greu să mă despart. Și de fiecare dată când cineva pretinde la ceea ce este al meu nu văd asta altfel decât o tentativă de a rupe o parte din ceea ce sunt. Probabil felul în care am fost crescut și locul unde am făcut primii pași a înrădăcinat acest fel de a fi undeva în adâncul conștientului meu și datorită undei asemenea rânduiri a sorții sunt așa cum mi-ași fi dorit să fiu. Pe alocuri am și părți mai întunecate a o omului pe care îl reprezint dar nici acestea nu îmi încurcă să-mi construiesc mai departe drumul în viață așa cum văd eu că este corect.

         Fiecare obiect poate deveni viu odată ce în el trăiește o amintire, chiar dacă uneori nu ne dăm seama de un asemenea lucru noi suntem cei care dăm viață obiectelor ce ne înconjoară, noi le oferim valoare și sens de fiecare dată când asociem o parte din viața noastră cu un obiect căruia îi oferim o nouă valoare. Datorită acestui fapt există și muzeele unde vedem lucrurile personale a oamenilor mari, puteam analiza viața lor prin obiectele la care țineau.

         Nu vorbesc despre materialism ca de un factor prim prin care trebuie să punem accent doar pe lucrurile care ne înconjoară și să lăsăm ceea ce mocnește în inimă deoparte, nu… vorbesc despre faptul cât de frumos și plăcut este când lucrurile care te înconjoară pe lângă frumusețea lor exterioară au și una interioară cea a amintirilor. Cât de mult nu am dori să conteze doar ceea ce este în suflet nu va fi așa, fiecare om are rădăcini, la cineva acestea sunt mai lungi la alt cineva mai scurte însă toate fac legătura dinte om și locul unde sa născut, casa unde când era mic se ascundea de ploaie, prima bicicletă, colecția de dinozauri un ceas vechi de pe perete, un portret care de când te ții minte stă agățat în antreu și multe altele… pentru fiecare om aceste pot fi diferite însă sunt sigur că fiecare le are și ține la ele.

         Niciodată nu arunca ceea ce are legătură cu amintirile frumoase și mai ales cu oamenii dragi, fiți siguri o parte din momentele frumoase de atunci încă trăiește și anume în lucrurile pe care fiecare și le sortează după bunul plac pe parcursul vieții. 

Indignându-ne doar indignați rămânem...

Trăim noi într-o vreme mult mai dură decât credeam eu odinioară, ceea ce până nu demult vedeam ca pe o comedie în lumina reflectoarelor din zi în zi se transformă într-o adevărată cupă de amar pe care o să trebuiască să bem și noi la rândul cuvenit. Nu fiți atât de naivi gândindu-vă că expansiunea rusească se va termina cu Crimeea, în contextul istoric în care ne aflăm astăzi nu mai putem vorbi de coincidențe, tot ce se întâmplă este aceeași politică de expansiune pe care au avut-o elita politică rusă încă din timpul lui Petru I. Pentru ași reveni după Primul Război Mondial, omenirii ia fost de ajuns 21 de ani, după al Doilea de cât timp este necesar…?
   Regret faptul că am moștenit o țară incapabilă măcar să vorbească singură pentru sine și vinovat de asta se fac nu rușii nu ucrainenii nu americanii și nu românii, singuri am creat situația în care ne aflăm, un stat la coada vacii a cărui statalitate a fost pusă de romantici care mai apoi au pierdut puterea in favoarea la niște draci fără cultură, fără un pic de compătimire și adiacență la acest popor. Într-un final situația în care ne aflăm astăzi a fost generată de oamenii care au stat în toate structurile superioare de conducere a acestui stat, care au acaparat puterea neavând habar de cultură  și nici nu mai vorbesc despre simțul aristocratic de dragoste față de acest neam. Moldova politică nu a avut niciodată, faptul că noi votăm nu este alt ceva decât o mică formalitate care oferă undă liberă în rezolvarea unor probleme economice a oamenilor care și-au căpătat imperii financiare în momentele cele mai grele pentru întreaga țară, paradoxal dar cert. Toți știu ce a fost în anii 90`, și ce dacă?  
Problemele și conflictele sociale sunt permanente și deloc stabile pe când gândirea și viziunea noastră de viitor trebuie neapărat să-i cuprindă și pe cei care vin după noi dar și cei care trăim astăzi în această țară trebuie să vrem mai mult decât o bucată de pâine cu salam. Nu sunt eu acela care fac parte din tagma socială de vârf a acestui stat, nu mă plimb prin oraș în mașini luxoase și nu sigur nu fac parte din arena politico-economică unde se rezolvă soarta și viitorul multor oameni pe care ii cunosc dar poate și a mea în mare parte și nu înțeleg doar un singur lucru cum putem noi fi atât de indiferenți față de viitorul nostru și stăm cu mâinile în jos atunci când cineva ne scuipă`n față. De fapt indignare nu trebuie să-mi apară deloc deoarece când omului i se lipește stomacul de spinare gândurile senine despre viitor sunt tulburate dea binele de dorința de a mânca ceva. Avem o țară în care două cinci procente din populație își petrec weekendul în munți sau la mare pe când restul 95 moare de foame. Că politica noastră este seacă și lipsită de oarecare logică și vector de viitor știu toți, mai bine decât noi o știu chiar și cei de la guvernare, sovieticii au distrus ceea ce au construit românii,  agrarienii la rândul său au distrus ceea ce sa construit sovieticii, comuniștii nu au mai avut ce distruge și au furat ceea ce a mai rămas pe când dracii actuali au distrus ceea ce am reușit să păstrăm mai multe decenii, spiritul și dorința de libertate, asta este politica noastră, nu alta. Întorcându-mi privirea în trecut mă simt mândru de faptele strămoșilor mei dar când o întorc la prezent văd doar umbra vremurilor în care ardea focul în inimile oamenilor când toți puteau să trăiască și să se bucure de viață la ei pe pământ. Când copii erau sigur că părinții îi vor crește și mereu le vor fi alături, când nu era nevoie să se despartă frați, prieteni, copii, mamele și tații pentru ași asigura familia lucrând la străini între străini. Orice foc pentru a arde are nevoie de vreascuri, vreascurile noastre ar trebuie să fie grădinițele, școlile, universitățile, teatrele și bibliotecile însă ele demult au mucezit și sunt foarte umede și putrede pentru a reaprinde focul dintr-un jăratic care abia mocnește. Schimbarea niciodată nu va fi, cel puțin noi nici nu o vom simți-o pentru că schimbarea este însușii identitatea noastră, la fel cum nu simțim că creștem ci doar constatăm acest fapt la fel este și cu schimbare pe care ne-o dorim atât de mult, în momentul în care gândirea noastră va căpăta un vector, în momentul în care societatea noastră va avea măcar embrionul unei culturi sociale și politice atunci va veni momentul să constatăm că ceva sa schimbat. Până atunci avem încă mult de învățat pentru a vedea lumea altfel, sau vom fi nevoiți să mergem doar cu capul în jos și indignându-ne de fericirea unor lași indignați doar să rămânem.

delir...

Stau aruncat la poalele unui munte sculptat din oasele giganților care au trăit până la mine pe acest pământ, stau și plâng căci nu mă pot mișca, sunt un gunoi adus de apele mării și aștept să vină iarăși fluxul, să mă ducă acolo unde nu am mai fost. De după munte aud un țipăt răgușit care mă alungă, este strigătului sufletului meu care nu mă vrea. Nu țin minte cum am ajuns în acest loc unde totul e străin și lipsit de viață însă știu… sunt convins că am săvârșit ceva groaznic de am ajuns în anume aici unde până și aerul are un alt gust de parcă ar fi conținut și elemente chimice de care nu am mai văzut niciodată. Mă simt atât de străin aici, unde parcă totul îmi este aproape dar în același timp atât de departe, simt cum mi se duce pământul de sub picioare și totul ce am construit cândva se ruinează. Memoriile adunate preț de câteva decenii se pierd în negreața ochilor și simt cum încet cu încet veșnicia ce mă înconjoară mă absoarbe. Ochii mi se lipesc și aud cum îmi chiorăie mațele, îmi concentrez toată puterea pentru a arunca o privirea în jos și îmi văd burta spintecată…nu mă mai gândesc la nimic și din ce în ce tot mai încet respir,…respir……….,respir……………………

Drogul meu se numește viață!

 Caut idealul vieții în tot ce m-am apucat să fac și mereu pentru a-mi atinge scopul îmi transform o parte din suflet într-o plată necompensabilă pentru ceea ce vreau eu să devin. Bogăția este doar o iluzie, pentru tot ce avem la rândul său am plătit fie cu timp, sănătate, familie, dragoste sau orice alt ceva. Echivalență între ceea ce dăm și ceea ce obținem mereu va exista, omul schimbă ceea ce crede că are în surplus cu ceea ce crede că nu are îndeajuns, aritmetica vieții.

Felul în care irosim mult prea prețiosul timp, dat nouă de la Dumnezeu, este și felul în care noi ne impunem în lumea din care facem parte.

Când eram mic am ales cel mai aproape de inima mea dintre toate obiectele pe care le învățam la școală să fie istoria, o învățam pas cu pas și doar nu demult am înțeles că acea alegere făcută de mine prin clasa  patra a fost lucrul care mi-a determinat viitorul într-un fel sau altul. Istoria a devenit un punct de sprijin a personalității mele, si mă simt foarte bine atunci când văd mai mult decât alții anume din faptul că am știut la timp să deschid ușa care trebuia. În 2008-2009 am început să-mi înăspresc atitudinea față de rânduirea din țară, a fost încă o ușă pe care am deschis-o și pe care mereu o voi lasă deschisă deoarece odată ce am ales un drum și un adevăr cale de întoarcere nu mai este. Adevărul este cauza pentru care omenia se luptă de mii de ani, a avea adevărul și al ascunde este cea mai mare crimă împotriva umanității.

Fără adevăr viitorul este incert și lumea oarbă.

Cu mai bine de un an în urmă am început să mă afirm ca luptător și acest lucru mi-a ajutat încă și mai mult să simt că eu într-adevăr trăiesc chiar dacă încă nu am ajuns acolo unde vreau să mă ducă drumul pe care l-am ales. Oare viață trebuie savurată din plin doar atunci când ai ajuns la apogeul idealului ales ca prototip, sau fiecare răsuflare și zi trăită trebuie să ne bucure la fel ca și viitorul pe care îl așteptăm? Omului îi este dat mereu să caute mai mult decât are și adesea acest instinct trage linia dintre cei care trăiesc și cei care viețuiesc. Viața este o strictă delimitare între viziunea noastră de bine și viziunea de bine a alt cuiva, dreptate are cel a cărui afirmație că binele său e mai bun este mai credibilă, o scurtă matematică a existenței umane.

Primiți plăcere de la viață, de la fiecare sărut de la fiecare clipă care mâine va fi amintire. Azi încercați să vă scrieți soarta așa cum credeți și nu așa cum vă dictează timpul…

Gânduri și cuvinte despre ceea ce căutăm

  Stau aruncat la poalele unui munte sculptat din oasele giganților care au trăit aici până la mine, stau și plâng căci nu mă pot mișca, sunt un gunoi adus de apele mării și aștept să vină iarăși fluxul, să mă ducă acolo unde nu am mai fost.
   Sfârșitul este identic la toți însă traseul vieții este diferit și acest fapt creează diferența dintre noi. Stau adesea și mă gândesc la cât de fericit trăiesc eu nefericirea uneori și acest lucru mă stimulează să progresez mai departe pentru că vreau să simt viața din fiecare centimetru al drumului parcurs prin aceasta. Natura umană tinde spre perfecțiune, fiecare din noi vrea să strălucească în fața celorlalți și îi convine faptul când cineva rămâne umbrit, noi nu ne temem de ceea ce-i sumbru ci de ceea ce-i sclipitor. Îmi place foarte mult singurătatea dar niciodată nu vreau să fiu singuratic deoarece este o povară mult prea grea care absoarbe puterile mai mult decât orice. Sincer să fiu consider că omului ia revenit viață pentru a găzdui pe cineva în ea. Scopul nostru definitoriu este să căutăm acea persoană căruia săi oferim proprietatea noastră sufletească spre administrare însă fără să uităm că noi suntem stăpânii acestei proprietăți. Dragostea adesea ne impune limite și nu este reciprocă fapt pentru care nu avem de învinuit pe nimeni deoarece nu este dator nimeni să te iubească la fel ca și tu. Ne-am născut în secolul în care sentimentul definitoriu naturii umane a ajuns să fie ultra-violat de către toți cui nu-i este lene, prin asta sa creat actualitatea pe care o avem și din păcate pe care o acceptăm fără a vrea să schimbăm ceva.
   Îmi place să vorbesc despre relația ce leagă un bărbat de o femeie deoarece îmi viziunea mea nimic mai frumos pe acest pământ într-adevăr nu poate exista. Vreau ca cuvintele mele să genereze măcar o mică schimbare în imaginea pe care o aveți despre lume și natura noastră umană, nu sunt eu cel mai bun om și nu am iubit eu cel mai mult însă simt că adâncul inimii mele îmi dictează să spun aceste cuvinte, care cu desăvârșire vor fi interpretate diferit de toți care vor da cu ochii peste ele.
   Într-un final vreau să zic: Bărbatul este o sabie în timp ce femeia este o teaca pentru aceasta, unul fără altul pot exista însă natura lor dictează necesitatea de a fi mereu împreună, pentru că în parte nu au acea valoare pe care ar trebui să o aibă.

Mii frig...

Îi frig – frigul mă apasă tot mai tare de fiecare dată când mă apropii de geam și arunc privirea pe banca pe care nu demult stăteam noi doi și ne-ncălzeam. Doar acum înțeleg de ce nu-mi era frig în acea seară tomnatică , pentru că tu erai lingă mine. Stăteai ascunsă în buzunarul meu de la cămașă, în partea stângă exact sub inimă și mă-ncălzeai. Am avut momente frumoase împreună, tu mereu îmi dădeai un sfat mă provocai la zâmbet și la gânduri pe care fără tine nu le-ași fi frământat vreodată. Simt frigul cum mă apasă, îmi smulge măduva oaselor și îmi transformă sângele într-o substanță neagră, vâscoasă și rece . Simt că fiecare mișcare o fac mai greu și tot mi-i mai frig. Locul unde ai stat tu nu demult acum s-a  transformat într-o bucată de gheață care mă face să simt frigul din vârful degetelor până în fundul ochilor care de mult nu mai sclipesc. Știu că m-am schimbat și interiorul meu este mai negru și mai pustiu decât nimicul, simt cum pereții sufletului meu sunt acoperiți cu un sloi de mucegai înghețat și mi-i greață că am ajuns să recunosc asta, mii frig.

Mii frig pentru că tu nu ești, de ce team aruncat… ?

Despre relații și despre fete

Afară este foarte frig, murdar și gri chiar dacă încă iarna nu a început. Crengile copacilor scârțâie și de fiecare dată când se lovesc unele de altele emită un sunet unic și definitoriu pentru sfârșitul lunii noiembrie. În așa perioade când afară totul este slinos și întunecat vreai să ai pe cineva alături, o persoană în preajma căreia să te simți estetic. Dacă este cazul să vorbesc despre fete, cel mai bine ar fi dacă le-ași compara cu o carte …

Sunt cărți pe care le citești peste noapte și la care nu mai vrei să revii.

Sunt cărți pe care capacitatea ta intelectuală nu-ți permite să le înțelegi, deci nu le poți citi.

Sunt cărți pe care nici nu vreai să le citești.

Sunt cărți pe care le-ai citit și din când în când le mai răsfoiești…             și …

Este o carte care mereu este deschisă și pe care niciodată no poți duce până la capăt deoarece de fiecare dată când îți pare că ajungi la sfârși de fapt îți dai seama că ai citit doar un capitol …

Un bărbat mereu vrea ca cineva să-i țină căldură și să-l înțeleagă așa cum nici cei mai buni prieteni nul înțeleg deoarece în firea fiecărui bărbat adevărat fata pe care o iubește are un loc aparte. De foarte deseori noi bărbații nu spunem nimic din ceea ce ne frământă adâncul inimii deoarece așa este firea noastră să ținem totul în noi și în loc să ne plângem, rupem munții pentru a nu reda ceea ce ascund fețele noastre aspre și bărboase.

A fi bărbat este un merit și nu o moștenire, știu persoane care se cred bărbați dar care niciodată nu au fost și nu vor fi. Păcat că trăim în perioada în care nu se mai pun accent pe normalitate și valori care sau transmis din tată în fiu din generație în generație pe parcursul a miilor de ani… este datoria noastră a celor care au grăuntele cu păr pe piept să transmitem moștenirea pe care avem ca bărbați.

Pe lângă instinctul animalic pe care îl avem în gene fiecare bărbat vrea să aibă pe cine să apere și cu cine să împartă ceea ce face. Chiar dacă puțini vorbesc despre asta, bărbații vor ca să fie apreciați, nu de către mulțime, ci de către persoanele apropiate și în special de cele dragi.

Pentru mine cu mult mai important este să am apreciere din partea prietenilor mei și a oamenilor pe care îi iubesc, un cuvânt călduros pentru mine înseamnă mai mult decât o mie de like-uri pe facebook, deoarece sunt bărbat. Nu vorbesc despre faptul că bărbații nu vor să fie cunoscuți, vorbesc despre faptul că bărbaților adevărați aprecierea persoanei dragi este o adevărată ambrozie. Bărbații iubesc femeile enigmatice, care mereu ascund ceva și care de fiecare dată creează impresii noi. Fetele sunt cele mai dulci și scumpe ele ne dau viață și viitor, ele sunt slabe și noi trebuie să fim acei care le apără. Trebuie doar să o găsim pe a noastră.

Sunt bărbat, iubesc și am pentru ce trăi și pentru ce lupta.

De ce ne ascundem?

Suntem societatea care aleargă pe zebră la verdele semaforului. În același timp vrem să arătăm în fața lumii altcineva decât ce suntem în realitate. Nu-i mai ușor să fim mai simpli? Să lăsăm deoparte măștile care de fapt nu ne aduc mai multă valoare decât avem în realitate, ci uneori invers. Cu toții trăim în mai multe lumi, acasă suntem într-un fel la serviciu și universitate altfel, pe parcursul vieții, cu oricare experiență căpătată noi ne construim măști noi și ne ascundem după ele. De ce, oare? Probabil noi ne temem să ne vadă lumea anume așa cum suntem. La fel cum mulți dintre noi nu vor să fie văzuți de nimeni goi așa și în inconștientul nostru avem o tendință să ținem sufletul sub o haină care să oglindească numai silueta. Nu trebuie să ne mințim și să ne impunem granițe pentru a nu știrbi dintr-o imagine care de fapt nu ne aparține , cu mult mai onorabil este să aruncăm acea minciună care ne acoperă personalitatea pentru a fi așa cum suntem. În așa caz nu va mai fi nevoie să încerci să te schimbi pentru cei pe care îi iubești și nici pentru prieteni. Măștile care ne ascund personalitatea sunt la fel ca un război pe două fronturi, nu vom avea nici resurse și nici puteri pentru a fortifica ambele părți si în final vom pierde. Suntem unici în felul nostru de a fi, vom câștiga mai mult lucrând la perfecționarea sufletului nostru decât la crearea unor măști…

Câteva cuvinte despre fericire...

Cine oare nu vrea să-și petreacă viața într-un colț de rai pe care fără îndoială să-l poată numi casă, cu o persoană dragă alături care și peste mulți ani îi va fi la fel de interesantă și enigmatică ca și în prima zi când a întâlnit-o? 

Cine a spus că fericirea constă în bani și avere? Unii pot fi mai fericiți neavând nimic și în același timp având totul pe când alții având totul de fapt nu au nimic.  Sensul vieții îl construim noi ca oamenii prin tot ce facem, pe parcursul existenței noastre pe această lume noi ne construim un scop pentru care trăim.  Mii milă de oamenii a căror scop în viață este limitat la bani, haine, distracție, serviciu, învățătură ș.a.m.d aceștia devin sclavii propriilor taboo-uri, sunt la fel ca drogații sau alcoolici limitându-se  la satisfacerea necesităților timpurii. Cineva deștept spune: „Banii nu se strâng, nu se adună și nici nu se fac - banii se capătă…”, parafrazând aceste cuvinte pot spune: scopul banilor este de a lucra pentru noi și nicidecum nu invers.

Pe această notă meditativă propun să ne uităm în urmă, poate că tot ce atât de mult căutăm de fapt avem lângă noi? Poate ar fi cu mult mai bine să întoarcem privirea în urmă și să analizăm cu strictețe ceea ce avem? Uneori mergând înainte fără a întoarce o privire în urmă putem pierde aceea bază care ne ține drumul vieții. Dacă avem ce pierde, avem și pentru ce trăi trebuie doar să ne uităm împrejur și să ne întrebăm : „Oare numărul valutei din buzunar este scopul nostru suprem în viață?”     

Ține minte trei cuvinte: Nu fi fraier!

  Timpul e ca o agendă în care dacă nu scrii nimic trece pe lingă tine fară să lese vreo amintire sau să genereze vreo schimbare , rămîii tot așa naiv și prost.  Dese ori mă întreb ce fapte ne generează ca personalite? adesea indentific aceiași caracteristică - folisirea rațională a timpului. Dacă vrem să ne perfecționam trebuie efort, fizic și moral, trebuie să punem baza unui proces ce mereu ne schimbe spre bine. Foarte impornatant este anurajul nostru, în mare parte el decide drumul pe care noi îl alegem în viață, noi doar ne adaptăm la mediul din care facem parte.
 De ce mereu căutăm să ne descriem ca personalitați de valoare cînd de fapt majoritatea dintre noi sunt niște rahați împuțiți care toată viața a trait-o sub nasul părinților și care nu costa nimic dacă îi scoți în chiloți în stradă? Pretindem să fim mari șmecherii în ochii lumii, ne atribuim merite care nu ne aparțin, vrem să costam mai mult decît este prețul nostru real. De ce?
   Am întîlnit mulți oameni în viața mea , care mai de care și mai proști și mai deștepți, și mai bogați și mai săraci ,dintre toți aceștea cei mai antipatici rămîn însă cei care au o supra apreciere a propriei persoane în timp ce umblă cu glod sub unghii.
 Ce pildă trebuie să luam noi de la această vorbăraie ? Noi suntem, doar atunci cînd ceva facem ...

"Ultimul gît de aier" de Zev Hoover(14 ani)

Prietenia...

Nu mă gîndeam că vor fi momente cînd această
fotografie va spune atît de mult.

Viaţa nu costa nimic dacă pe parcursul ei nu ai macar un prieten adevărat. 
 Ce este prietenia ? Oare poate exista  prietenie adevarată şi durabilă despre care se tot scrie în cărţi şi se arată în filme? 

 Trăirile şi întreaga masă de evenimente m-au adus cu gîndul la anumite idei legate prietenie şi de faptul cum o concepem . Actualitatea ne încurajează tot mai mult să scuipam pe valori încît să nu rămînă nimic scump şi sfint şi inimile noastre. Omul fară valori niciodată nu va putea fi prieten, acesta nu are nimic sfînt şi veţueşte de dragul propriei persoane .
 "Prietenia e lucrul cel mai greu de explicat. Nu este ceva ce se poate invata la scoala. Dar daca nu ai invăţat ce inseamna prietenia înseamna că nu ai învatat nimic. – Muhammad Ali"
 Adevarata prietenie poate fi doar cu oamenii alături de care ai trait momente foarte complicate şi grele .Faptele demonstrează adevărata faţă a unei prietenii,  respectul acordat unei persoane poate rezulta numai din faptele acestuia, întrucît vorba este doar o mică parte a sufletului dar fapta rădacina valorilor şi demnitaţii.
"E mai rusinos sa nu ai incredere intr-un prieten decat sa fii inselat de el. – Arthur Schopenhauer"

  De foarte multe ori prietenia constă nu în înţelegere sau compătimire ci în sprijin reciproc şi într-un profund ataşament spiritual, să ţineţi minte mereu că viaţa nu costă nimic fară prieteni, deoarece nicodată nu vei avea cu cine să împarţi nici bucuria şi nici durerea...

O seară minunată pentru a scrie...

 Îi bine cînd totul e bine! Cît de straniu nu ar părea astazi cînd afara e  mocirlă şi frig, cînd totul este umed şi gri, cînd cerul are o culoare destul de dezgustătoare ochiului, eu mă simt mai bine ca niciodată, vorbind retoric. Chiar dacă sunt răcit astazi mă simt mai bine şi iarăşi viaţă mea recapătă culorile vii care au fost spălăcite de evenimentele şi întîmplările care mi-au marcat viaţa în ultima perioadă .
 Cel mai mult apreciez zilele cu ploaie, ele redeşteaptă sufletul, îmi aduc idei şi gînduri noi. Nimic nu linişteşte mai bine decît o ploaie care de altfel este specifică pentru întreaga noastră naţiune, ea ne defineşte- rău că influenţa străină ne dezrădacinează. Ploaia readuce la viaţă gîndurile şi ideile care adesea erau puse la îndoială-  mult pot vorbi despre aceste clipe de liniste interioară, cînd am o puternică tendinţă de a crea, cînd totul în jur are un  contrast cu mult mai aprins decît ar trebui să fie.
 Sunt în nordul Basarabiei, la Vărvăreuca, afară e răcoare şi bine, cerul e senin şi pămîntul umed , e un moment minunat pentru a scrie, a citi sau a privi un film bun, e u timp ideal pentru aţi perfecţiona raţiunea şi felul de a gîndi .

Pentru câteva clipe am fost debil.

Uneori îmi apar momente de reculegere a propriei personalităţi, simt cum trece timpul dar eu rămîn undeva în urma lui. E vara aerul e fierbinte şi proaspăt simt duritatea şi greutatea lui, scriu despre nimic şi înacelaşi timp despre tot ce îmi trăsneste prin cap... 

 Astazi am urmarit oamenii cum se îmbulzeau pentru cîteva kilograme de pîine, se călacau în picioare unii pe alţii , acum îmi dau seama că materialismul animalic mereu a existat şi va exista, el nu se modifică odată cu tehnologiile ni-ci cu schimbările sociale din lume. De ce unele animale au raţiune dacă nu se pot folosi raţional de ea?

Pentru o societate bolnavă democraţia nu este un medicament ci un catalizator ce intensifică efectul negativ al bolii. 

 Îmi place să gîndesc, şi lucrul acesta e un merit a sufletului, idealismul nu e fundamental pentru toţi oamenii, unii parcurg drumul vieţii mizind pe instinct mai mult decît pe raţiune, materialismul e genetic pentru ei,  acesta nu îi face mai răi ci mai proşti.  Cineva spunea "Nu poate fi sărac şi deştept!" - sigur, însă nu trebuie să facem trimitere numai la materie ci şi la faptul cum noi precepem lumea , cum analizam faptele, dar şi la felul în care concepem rezultatul acestora ...  

Meditații înainte de somn...

Iunie 2011

Anume în momente foarte apăsătoare  îți dai seama că cineva nu-ți ajunge și că ceea ce nu prețuiai cîndva acum îți trebuie. Viața se mișcă și amintirile frumoase rămân doar în adâncul timpului iar jăraticul acestora este în inconștientul nostru.
 Viața este prea scurtă pentru a renunța la ceea ce-ți oferă ea, și frumosul pe care îl avem nu trebuie pierdut degeaba, pentru că anume în momentele de reculegere a  memoriilor cel mai mult vreai să fii auzit de acei pe care iai uitat cîndva.
    Prețuiți clipele frumoase și nu uitati de cei cu care vă este și v-a fost bine, nu vă lasați conduși de anturaj.
   Și niciodată nu vă temeți să faceți un simplu gest pentru al face pe cineva fericit.
    Fericirea la fel ca și tristețea este molipsitoare nu ezita să faci pe cineva să zîmbeasca că acest bine ți se va întoarce înzecit.

Cum putem deveni lideri ai timpului prezent.

Chiar dacă este în rusă mesajul e foarte puternic.

  Cum ne putem afirma în societate și cum putem deveni lideri ai timpului prezent. 
 Să devii cineva este foarte greu și doar prin perfecționare putem atașa societatea de nucleul nostru ideologic.
 Noi mereu trebuie să ne  îmbănătățim calitativ, doar atunci nu vom deveni plictisitor și aturajul nostru va vedea în noi o personalitate puternică și interesantă.
  La fel ca și într-o relație dacă persoana iubită nu se schibă cu timpul, și mereu este aceiași, ia nu mai este interesantă și orce întîlnire cu ia este plictisitoate, și pentru un viitor mai prosper nu merită să o mai avem alături. Nu?
  Chiar dacă idealurile și crezul nostru nu convine societății puterea personalității noastre o poate conformama! O lege a existenței umane. Instinctul gloatei de a se alipi celui mai puternic există în inconștient mereu.

Cum putem deveni cineva!
 #Primul și cel mai important lucru ar fi, încrederea totală în forțele și idealurile proprii, ele sunt temelia personalității noastre, și dacă se clatină temelia riscăm să nu avem izbîndă în ceia ce facem. Trebuie să avem o baza spirituală bine cristalizată.
  #Să luptăm pentru a fi cei mai buni în ceea ce facem, nu are importanță ,”coacem pîine” sau ”scrim romane”, e important ca lumea să vadă în noi un prototip a idealului uman din domeniul respectiv.
  #Să fim în pas cu lumea și să putem ține piept necesităților timpului preznet (mașină, ceas, varinte ... : D )
   #Important e mereu să ne ținem poziția, niciodată să nu pierdem imaginea noastră, și întotdeauna să fim mai presus ca alții, doar atunci voi fi cineva.
 
 Fraților viitorul îl construim noi, nu rămîneți în umbra trecutului, ridicați-vă pe postamente pentru a trăi, și ajungînd la 80 de ani să spuneți liber și cu bucurie ”Eu am trăit”.