La priveghiu societății moldovenești

Mii scârbă să văd în ce se transformă această țară, a fost și ea cândva o gură de rai - ce păcat că sa pierdut...

    Astăzi ea este rezultatul indeciderei multor oamenii care de fapt iau dorit un alt viitor, dar au stat prea mult cu mâinile în jos în așteptarea cuiva care va aprinde lumina într-o cameră încuiată din interior. Văd  doar umbra generației 90, cei care primii sau ridicat ca brazii astăzi sau îndoiat, puțini au rămas dintre cei cu conștiința curată.  Singuri ne-am lipsit de posibilitatea de a evada din lumea pe care am construito incorect. Realitatea este crudă atunci când vezi atât de mulți oameni luminați duși pe eșafod, legați la mâini de o masă de carne și oase fără pic de cenușiu deasupra umerilor care aplaudă și rag cerând sânge.  Este atât de trist când ești atât de aproape cu sufletul de o țară dar în același timp așa de departe de oamenii care o reprezintă.  Văd tone de idei, gânduri și ambiții care în fiecare zi părăsesc ,fără de a arunca o privire înapoi, această țară, atât de mult iubită... Prieteni verișori și frați pleacă de aici în fiecare orp, pleacă nu din cauza antipatiei față de locurile unde au crescut ci din cauza amalgamului de proști care am umplut toate domeniile care formează imaginea acestui stat în prezent. Cum poate avea cineva respect față de noi, dacă noi înșiși nu ne respectăm și acceptăm un comportament mizerabil al tuturor față de noi și de cultura noastră.

Azi noaptea...

      Azi noaptea are o liniște pe care nu am mai auzito de tare mult timp, un tip de liniște care se face simțită până și în încheietura oaselor, dintre stratul gros de nori undeva departe se strecură câte un fulger, e mult prea mare distanța dintre mine și el ca să aud și tunetul pe care îl provoacă. 
   Păcat că nu se vede nici o stea, iubesc nopțile în care bolta cerului e limpede și uitându-te în sus vezi o lume întreagă în palmele tale.

   Chiar dacă întunericul este așa de des încât nici o stea nu se vede de după cortina pe care o aruncă el peste cer, totuși numi pare deloc monotonă această noapte… îmi creează impresia unei derulări rapide a vieții mele din ultimii ani ca de pe o peliculă de film proiectată pe cer, totul pare atât de limpede și liniștit dar tot odată haotic și tulbur.

Despre fete și despre dragoste

Fetele, ele sunt de multe tipuri,  bărbații și-o aleg pe ce-a mai dragă dintre toate nu ținând cont de un prototip existent ci datorită tuturor caracteristicilor unice pe care le are una singură.  Frumusețea se obține prin stăruință și muncă, ea nu ține numai de înfățișare sau numai de lumea interioară ea este un complex de trăsături și dintr-o parte și din alta. Bărbații vor să trăiască alături de o enigmă pe care să o descopere pe zi ce trece într-o lunga căsnicie cu ea.

    Într-un vas frumos dar gol florile se țin vii foarte puțin timp toți aleg mai bine un vas cu apă. Dacă ați descusut ce spun, fetelor – să te naști frumoasă este numai jumătate de drum spre o viață fericită, mai este nevoie să umpli vasul frumos care ești cu ceva. Cunoștințele, trăsăturile de caracter, gusturile și fiecare detaliu unic caracteristic unei singure fete formează acea aromă dulce ce naște sentimentul pasiunii și a atracției față de ea.

    Pe lângă sex, noi mai și iubim frumos și să nu credeți că sa schimbat esența sentimentelor pe care le aveau oamenii în trecut și pe care o au acum, gândesc că dragostea nu a avut schimbări niciodată chiar dacă sinceritatea față de acest sentiment sa schimbat cu mult.  Nu vorbesc despre relație și familie ci despre ceea ce naște sentimentul care asemenea unui drog te înduplecă iar și iar să revii la ea.

   Bărbații nu aleg când să se îndrăgostească, nici cel puțin în cine este o alegere pe care o face inconștientul nostru, faptul că o catalogăm pe o fată mai bună decât celelalte se datorează lumii noastre interioare datorită acestui fapt în cele mai dese cazuri perechile par potrivite, și nu vă supărați pe cei care nu vă iubesc, nu e alegerea lor.

   Mulți gândesc că dragostea aparte datorită tangențelor de caracter dintre o fată și un băiat, niciodată nu a fost așa … oamenii iubesc datorită caracteristicilor de caracter ce le suplimentează pe ale lor. Iubesc pe cele care au ce nu am eu – ar fi răspunsul inconștientului bărbătesc. Fata care mereu ține interesul viu față de ea va fi iubită,  nu vă mirați când cineva nu vă mai iubește, cel mai probabil va lăsat că și-a pierdut interesul față de voi. Cum ați vrut? Dragostea nu este simplă, e un întreg proces de perfectare a personalității, bărbații vor să iubească în fiecare zi o nouă fată dar care este ascunsă sub același înveliș.

Poate noi nu simțim cum lumea ne schimbă însă acest proces există, de noi depinde doar în care direcție să o luăm, cred că o viață fericită nu poate fi în singurătate chiar dacă uneori ne simțim cel mai bine în brațele ei, așa că dacă vă-ți ales o persoană cu care vreți să împărțiți o bună parte din viața voastră faceți un pas și în direcția ei.

  Post-scriptum: Miroase aerul de afară în el este aroma ei, cândva o vei întâlni și vei crede că o cunoști de undeva de fapt va fi amintirea acelui miros, unica aromă care nu se uită niciodată, a ei…

Indignându-ne doar indignați rămânem...

Trăim noi într-o vreme mult mai dură decât credeam eu odinioară, ceea ce până nu demult vedeam ca pe o comedie în lumina reflectoarelor din zi în zi se transformă într-o adevărată cupă de amar pe care o să trebuiască să bem și noi la rândul cuvenit. Nu fiți atât de naivi gândindu-vă că expansiunea rusească se va termina cu Crimeea, în contextul istoric în care ne aflăm astăzi nu mai putem vorbi de coincidențe, tot ce se întâmplă este aceeași politică de expansiune pe care au avut-o elita politică rusă încă din timpul lui Petru I. Pentru ași reveni după Primul Război Mondial, omenirii ia fost de ajuns 21 de ani, după al Doilea de cât timp este necesar…?
   Regret faptul că am moștenit o țară incapabilă măcar să vorbească singură pentru sine și vinovat de asta se fac nu rușii nu ucrainenii nu americanii și nu românii, singuri am creat situația în care ne aflăm, un stat la coada vacii a cărui statalitate a fost pusă de romantici care mai apoi au pierdut puterea in favoarea la niște draci fără cultură, fără un pic de compătimire și adiacență la acest popor. Într-un final situația în care ne aflăm astăzi a fost generată de oamenii care au stat în toate structurile superioare de conducere a acestui stat, care au acaparat puterea neavând habar de cultură  și nici nu mai vorbesc despre simțul aristocratic de dragoste față de acest neam. Moldova politică nu a avut niciodată, faptul că noi votăm nu este alt ceva decât o mică formalitate care oferă undă liberă în rezolvarea unor probleme economice a oamenilor care și-au căpătat imperii financiare în momentele cele mai grele pentru întreaga țară, paradoxal dar cert. Toți știu ce a fost în anii 90`, și ce dacă?  
Problemele și conflictele sociale sunt permanente și deloc stabile pe când gândirea și viziunea noastră de viitor trebuie neapărat să-i cuprindă și pe cei care vin după noi dar și cei care trăim astăzi în această țară trebuie să vrem mai mult decât o bucată de pâine cu salam. Nu sunt eu acela care fac parte din tagma socială de vârf a acestui stat, nu mă plimb prin oraș în mașini luxoase și nu sigur nu fac parte din arena politico-economică unde se rezolvă soarta și viitorul multor oameni pe care ii cunosc dar poate și a mea în mare parte și nu înțeleg doar un singur lucru cum putem noi fi atât de indiferenți față de viitorul nostru și stăm cu mâinile în jos atunci când cineva ne scuipă`n față. De fapt indignare nu trebuie să-mi apară deloc deoarece când omului i se lipește stomacul de spinare gândurile senine despre viitor sunt tulburate dea binele de dorința de a mânca ceva. Avem o țară în care două cinci procente din populație își petrec weekendul în munți sau la mare pe când restul 95 moare de foame. Că politica noastră este seacă și lipsită de oarecare logică și vector de viitor știu toți, mai bine decât noi o știu chiar și cei de la guvernare, sovieticii au distrus ceea ce au construit românii,  agrarienii la rândul său au distrus ceea ce sa construit sovieticii, comuniștii nu au mai avut ce distruge și au furat ceea ce a mai rămas pe când dracii actuali au distrus ceea ce am reușit să păstrăm mai multe decenii, spiritul și dorința de libertate, asta este politica noastră, nu alta. Întorcându-mi privirea în trecut mă simt mândru de faptele strămoșilor mei dar când o întorc la prezent văd doar umbra vremurilor în care ardea focul în inimile oamenilor când toți puteau să trăiască și să se bucure de viață la ei pe pământ. Când copii erau sigur că părinții îi vor crește și mereu le vor fi alături, când nu era nevoie să se despartă frați, prieteni, copii, mamele și tații pentru ași asigura familia lucrând la străini între străini. Orice foc pentru a arde are nevoie de vreascuri, vreascurile noastre ar trebuie să fie grădinițele, școlile, universitățile, teatrele și bibliotecile însă ele demult au mucezit și sunt foarte umede și putrede pentru a reaprinde focul dintr-un jăratic care abia mocnește. Schimbarea niciodată nu va fi, cel puțin noi nici nu o vom simți-o pentru că schimbarea este însușii identitatea noastră, la fel cum nu simțim că creștem ci doar constatăm acest fapt la fel este și cu schimbare pe care ne-o dorim atât de mult, în momentul în care gândirea noastră va căpăta un vector, în momentul în care societatea noastră va avea măcar embrionul unei culturi sociale și politice atunci va veni momentul să constatăm că ceva sa schimbat. Până atunci avem încă mult de învățat pentru a vedea lumea altfel, sau vom fi nevoiți să mergem doar cu capul în jos și indignându-ne de fericirea unor lași indignați doar să rămânem.