Pagini

Se afișează postările cu eticheta Manifestant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Manifestant. Afișați toate postările

23 noiembrie 2013

Frate moldovean - nu fi oaie!

   Cu timpul ura oarbă față de comuniști mi sa transformat într-un resentiment puternic, provocat de amintirea neplăcerilor suportate în timpul guvernării acestor indivizi. Aceiași atitudine o am și față de actuala guvernare care sa dovedit a fi nu alt ceva decât o adunătură de comuniști dați prin sita.
 De dimineață urmăresc cum acești indivizi violează Piața Marii Adunări Naționale și îmi dau seama că societatea noastră este foarte naivă și proastă pentru a avea politicieni cu ambiții pro-R. Moldova.
Dacă la mitingul organizat de către principala opoziție din țară se comercializează steagul unui imperiu cu care noi am avut război în 1992, față de ascendentul căreia noi ne-am declarat independenți și care până în prezent își ține armata pe teritoriul nostru nu înțeleg logica oamenilor noștri care merg în urma la asemenea politicieni.  
 Nu demult, pe 23 noiembrie Dumitru Diacov a fost  decorat de către Nicolaie Timofti cu Ordinul Republicii. Interesant  ce merite deosebite a făcut acest om pentru R. Moldova? Poate pentru faptul că în 1999 când era președinte a Parlamentului fiica acestuia a fost prinsă cu țigări de contrabandă? Sau poate pentru că în 2005 după ce a ajuns în Parlament a trat blocul electoral din care făcea parte și si a votat candidatura lui Voronin la post de președinte al statului? Dacă o asemenea persoană controversată primește cea mai înaltă distincție de stat despre ce stat mai putem vorbi?
 Politica moldovenească mereu a fost una - cât cei de la guvernare violează economia statului cei aflați în opoziție violează PMAN și invers … Oameni buni, deschideți ochii toți cei care ne-au condus și ne conduc din 1991 sunt de fapt aceiași oameni, carieriști fără principii care în timpul anilor 90 și-au pus baza businessului prin privatizarea întreprinderilor de stat și acum le orchestrează bine-mersi de acolo de sus…
 Nu fiți proști și naivi – noi suntem legați la mâni și la picioare și nu putem face nimic decât să vedem și să vorbim deschis despre ce se întâmplă… despre cum aceștia spală bani, cum se distrează și se împușcă prin păduri, despre cum merg se parchează neregulamentar scuipând la legile pe care ei singuri le impun, despre cum fac contrabandă cu țigări, despre cum își controlează și apără businessului prin instrumentele care de fapt ar trebui să ne apere pe noi  …



13 august 2013

Ține minte trei cuvinte: Nu fi fraier!

  Timpul e ca o agendă în care dacă nu scrii nimic trece pe lingă tine fară să lese vreo amintire sau să genereze vreo schimbare , rămîii tot așa naiv și prost.  Dese ori mă întreb ce fapte ne generează ca personalite? adesea indentific aceiași caracteristică - folisirea rațională a timpului. Dacă vrem să ne perfecționam trebuie efort, fizic și moral, trebuie să punem baza unui proces ce mereu ne schimbe spre bine. Foarte impornatant este anurajul nostru, în mare parte el decide drumul pe care noi îl alegem în viață, noi doar ne adaptăm la mediul din care facem parte.
 De ce mereu căutăm să ne descriem ca personalitați de valoare cînd de fapt majoritatea dintre noi sunt niște rahați împuțiți care toată viața a trait-o sub nasul părinților și care nu costa nimic dacă îi scoți în chiloți în stradă? Pretindem să fim mari șmecherii în ochii lumii, ne atribuim merite care nu ne aparțin, vrem să costam mai mult decît este prețul nostru real. De ce?
   Am întîlnit mulți oameni în viața mea , care mai de care și mai proști și mai deștepți, și mai bogați și mai săraci ,dintre toți aceștea cei mai antipatici rămîn însă cei care au o supra apreciere a propriei persoane în timp ce umblă cu glod sub unghii.
 Ce pildă trebuie să luam noi de la această vorbăraie ? Noi suntem, doar atunci cînd ceva facem ...
"Ultimul gît de aier" de Zev Hoover(14 ani)

2 decembrie 2012

Manifestantul cu urechea rece.

  Cel puțin 98% din cei care au participat la acțiune de ieri, din Piața Marii Adunari Naționale unde sa întins cel mai mare tricolor din istorie, au observat contramanifestații cu afișul ”Urmașii lui Antonescu, soarta lui Antonescu” și ”jos NATO”de lângă Arca de Triumf , dar foarte puțini își dau seama ce intelectualitate era printre acele persoane.
  Ieri am facut un mic video care reflectă semnificația mesajului de pe afiș în viziunea celor care îl ținea.
  Cei care doreau să arate drept apăratorii Moldovei său demonstrat a fi cu urechea rece s-au chiar niște aisbergi adevărați. Pe lângă faptul că habar nu avea de limba Română și despre ce se întimplă în jurul lui nici macar nu aveau o viziune clară asupra mesajului pe care îl ținea.
 Mai jos puteți urmari un video ce demonstrează cele expuse de mine mai sus.