Pagini

31 ianuarie 2011

Șapte studenți din Republica Moldova au golit conturile primăriilor din SUA

Ei sunt cercetaţi în America, fiind bănuiţi că împreună cu alţi 30 de tineri din spaţiul CSI ar fi furat trei milioane de dolari din conturile unor municipalităţi şi firme. În timp ce unii s-au întors deja în Moldova, judecătorii americani i-au condamnat la închisoare pe doi tineri ruşi, consideraţi capii reţelei de criminalitate informatică.
Una dintre cele mai mari reţele de hackeri formată din tineri care provin din ţări aflate în spaţiul CSI a fost depistată de autorităţile americane în toamna anului trecut.
Nu mai puţin de 37 de studenţi, dintre care şapte din Moldova, au plecat vara trecută în Statele Unite ale Americii pentru a munci, prin programul „Work&Travel". Aceştia au intrat însă în vizorul FBI-ului, fiind daţi în urmărire pentru criminalitate informatică. Mai exact, Cătălina Corţac (21 de ani), Lilian Adam (21 de ani), Dorin Codreanu 21 de ani), Victoria Opincă (21 de ani), Marina Oprea (20 de ani), Ion Volosciuc (19 ani) şi Alina Turuta (21 de ani), toţi studenţi în Chişinău, s-au ales cu dosare penale în Statele Unite ale Americii.
Tinerii moldoveni, dintre care Marina Oprea şi Cătălina Corţac studiază la Academia de Studii Economice din Moldova, sunt cercetaţi pentru că ar fi spart prin diverse metode informatice conturile unor primării americane, precum şi ale unor companii private.
Conform autorităţilor străine, Marina Oprea ar fi deschis şase conturi pe numele ei şi încă două pentru o firmă fictivă, Marina Trade Center LLC. Prin acestea, ar fi „spălat" 250 de mii de dolari. Tot Marina Oprea este cercetată pentru c-ar fi furat din conturile uneia dintre primăriile statului New Jersey.
Cătălina Corţac şi Ion Volosciuc sunt acuzaţi c-ar fi deschis câte patru conturi pe numele lor prin care au reuşit să fure de la clienţii unor bănci. Anchetatorii americani au stabilit un prejudiciu de câteva zeci de mii de dolari făcut de ultimii doi tineri moldoveni.

REŢINUTE PESTE OCEAN
Dorin Codreanu este acuzat c-ar fi racolat cel puţin doi tineri, promiţându-le că le dă 10% din banii pe care aceştia ar fi reuşit să-i sustragă din diverse conturi.
Tot el, susţin anchetatorii, ar fi reuşit să le furnizeze celor doi studenţi racolaţi şi paşapoarte false.
Dintre cei şapte moldoveni, doi au fost reţinuţi în America, iar restul au reuşit să revină acasă. Victoria Opincă şi Alina Turuta au fost reţinute în SUA, în toamnă, când au vrut să revină în Moldova.

AU ÎNCEPUT CONDAMNĂRILE
După doar trei luni de când au fost „capturaţi" de agenţii FBI, judecătorii americani au început să dea deja verdicte pe numele tinerilor din reţeaua de hackeri.
Alexandru Fiodorov, tânăr din Rusia, considerat unul dintre liderii grupului de hackeri, a fost condamnat în data de 6 ianuarie la zece luni de închisoare. Tot el a mai primit şi o amendă de o sută de dolari.
După ce a fost reţinut, Fiodorov ar fi recunsocut că recruta tineri pentru sustrageri de bani din conturile unor primării şi firme, plasând anunţuri în ziare dedicate studenţilor vorbitori de limba rusă.
Fiodorov îi coordona pe recruţi prin intermediul reţelelor de socializare Facebook şi Odnoklassniki. Alături de Fiodorov, tot în ianaurie 2011, au fost condamnaţi încă doi tineri din Rusia.
Alexandr Sorokin a primit şase luni de detenţie şi o amendă de 38 de mii de dolari. Anton Iuferiţin a primit aceeaşi pedeapsă. Presa americană a relatat că cei trei s-au ales cu pedepse mici pentru c-ar fi colaborat din start cu autorităţile.

CUM AU FURAT BANII DIN CONTURI
Anchetatorii susţin că reţeaua de hackeri folosea o variantă a virusului „Zeus" pentru a sparge conturile. Practic, acest virus era trimis prin email „ţintelor", după care hackerii reuşeau să citească parolele conturilor bancare.
Apoi, se mai arată în dosarele FBI, tinerii reuşeau să transfere bani din conturile sparte în cele ale lor. Anchetatorii mai susţin că, în mare parte, în reţea au fost incluşi tineri care au ajuns în America prin viza J1.
Aceasta se oferă studenţilor străini care merg vara la muncă în Statele Unite ale Americii, prin Proiectul „Work&Travel". În total, pe numele celor 37 de tineri au fost deschise 21 de dosare separate.
Autorităţile de la Washington au decis să schimbe regulamentul de înscriere la programul „Work&Travel" pentru studenţii din spaţiul CSI. Dacă până recent viza J1 putea fi obţinută fără contract de muncă, acum studenţii vor trebui să facă dovada angajării.
Sursă: Adevărul.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu