Azi noaptea...

      Azi noaptea are o liniște pe care nu am mai auzito de tare mult timp, un tip de liniște care se face simțită până și în încheietura oaselor, dintre stratul gros de nori undeva departe se strecură câte un fulger, e mult prea mare distanța dintre mine și el ca să aud și tunetul pe care îl provoacă. 
   Păcat că nu se vede nici o stea, iubesc nopțile în care bolta cerului e limpede și uitându-te în sus vezi o lume întreagă în palmele tale.

   Chiar dacă întunericul este așa de des încât nici o stea nu se vede de după cortina pe care o aruncă el peste cer, totuși numi pare deloc monotonă această noapte… îmi creează impresia unei derulări rapide a vieții mele din ultimii ani ca de pe o peliculă de film proiectată pe cer, totul pare atât de limpede și liniștit dar tot odată haotic și tulbur.

Despre fete și despre dragoste, partea 2

Fața nerasă și obosită de așteptare în cap multe gânduri ce mistuie sufletul și scurg ultimele sentimente care au mai rămas în acesta. Multe ape au trecut și în urma lor a rămas nămolul care se usucă și se crapă la soare. Nămol nu este altceva decât amintirile incerte petrecute lângă ele, amintiri care nu mistuie și nu creează nici un fel de sentiment…  acele relații care nu lasă nimic în urma lor, nici ură, nici durere și nici greutatea despărțirii, aceste relații le suportăm la fel de ușor cum suportăm faptul că ziua se schimbă cu noaptea. Probabil unicul sentiment sincer pe care l-am fi putut simți după o asemenea relație ar fi scârba și dezamăgirea într-un ambalaj frumos dar gol înăuntru. Amintiri goale dar pline de sinceritate, amintiri la care revenim doar pentru a revedea timpul de atunci și nu trăirile noastre interioare.

Despre fete și despre dragoste

Fetele, ele sunt de multe tipuri,  bărbații și-o aleg pe ce-a mai dragă dintre toate nu ținând cont de un prototip existent ci datorită tuturor caracteristicilor unice pe care le are una singură.  Frumusețea se obține prin stăruință și muncă, ea nu ține numai de înfățișare sau numai de lumea interioară ea este un complex de trăsături și dintr-o parte și din alta. Bărbații vor să trăiască alături de o enigmă pe care să o descopere pe zi ce trece într-o lunga căsnicie cu ea.

    Într-un vas frumos dar gol florile se țin vii foarte puțin timp toți aleg mai bine un vas cu apă. Dacă ați descusut ce spun, fetelor – să te naști frumoasă este numai jumătate de drum spre o viață fericită, mai este nevoie să umpli vasul frumos care ești cu ceva. Cunoștințele, trăsăturile de caracter, gusturile și fiecare detaliu unic caracteristic unei singure fete formează acea aromă dulce ce naște sentimentul pasiunii și a atracției față de ea.

    Pe lângă sex, noi mai și iubim frumos și să nu credeți că sa schimbat esența sentimentelor pe care le aveau oamenii în trecut și pe care o au acum, gândesc că dragostea nu a avut schimbări niciodată chiar dacă sinceritatea față de acest sentiment sa schimbat cu mult.  Nu vorbesc despre relație și familie ci despre ceea ce naște sentimentul care asemenea unui drog te înduplecă iar și iar să revii la ea.

   Bărbații nu aleg când să se îndrăgostească, nici cel puțin în cine este o alegere pe care o face inconștientul nostru, faptul că o catalogăm pe o fată mai bună decât celelalte se datorează lumii noastre interioare datorită acestui fapt în cele mai dese cazuri perechile par potrivite, și nu vă supărați pe cei care nu vă iubesc, nu e alegerea lor.

   Mulți gândesc că dragostea aparte datorită tangențelor de caracter dintre o fată și un băiat, niciodată nu a fost așa … oamenii iubesc datorită caracteristicilor de caracter ce le suplimentează pe ale lor. Iubesc pe cele care au ce nu am eu – ar fi răspunsul inconștientului bărbătesc. Fata care mereu ține interesul viu față de ea va fi iubită,  nu vă mirați când cineva nu vă mai iubește, cel mai probabil va lăsat că și-a pierdut interesul față de voi. Cum ați vrut? Dragostea nu este simplă, e un întreg proces de perfectare a personalității, bărbații vor să iubească în fiecare zi o nouă fată dar care este ascunsă sub același înveliș.

Poate noi nu simțim cum lumea ne schimbă însă acest proces există, de noi depinde doar în care direcție să o luăm, cred că o viață fericită nu poate fi în singurătate chiar dacă uneori ne simțim cel mai bine în brațele ei, așa că dacă vă-ți ales o persoană cu care vreți să împărțiți o bună parte din viața voastră faceți un pas și în direcția ei.

  Post-scriptum: Miroase aerul de afară în el este aroma ei, cândva o vei întâlni și vei crede că o cunoști de undeva de fapt va fi amintirea acelui miros, unica aromă care nu se uită niciodată, a ei…

Despre preferințe

       Prin fereastra puțin deschisă se strecoară o melodie provocată de ciripitul vrăbiilor, un cântec minunat ce îmi aduce aminte de „Să nu ucizi o pasăre cântătoare”, una dintre cărțile care mi-au lăsat o amprentă mai puternică decât altele, stau întins în camera mea mă ascund de arzătoarea căldură de afară ce anunță încă odată că vara de abia începe.

       Ca de obicei am făcut o pauză pentru a-mi prepara cafeaua, o procedură zilnică dar la fel de plăcuta de fiecare dată și las să sune o melodie frumoasă din niște vremuri trecute pentru a mă simți măcar cât de puțin parte a acelor timpuri extraordinare ce îmi sunt aproape de suflet.  Iubesc să caut amintiri a vremurilor uitate să le analizez și să merg mai departe cu o parte dintre ele adoptată la normele mele de pricepere a culturii.

       Pentru mine cultura nu are termen de valabilitate, ceea ce a fost bun ieri nu poate fi mai puțin bun azi – ceea ce este bun rămâne bun atâta timp cât mai este în viață măcar un singur om care pricepe esența lucrului dat.  Cuiva îi place rap-ul anilor 90, altcuiva îi place jazz-ul, cineva apreciază muzica clasică - fiecare vede în ceea ce consumă o frumusețe aparte, ceva unic, ceva ce duce în sine mai mult decât pur și simplu cultură, acest ceva este istoria, amintirile vremurilor uitate cristalizate în ceea ce ascultau, priveau, beau și fumau oamenii în acele vremuri. Îmi place să trăiesc și în acea perioadă, pentru mine mașina timpului există ea se găsește în tot ce se atribuie la alte timpuri. Mult prea tare m-am adâncit în esența gustului meu, cred că fiecare om care citește aceste rânduri își are propriile preferințe pe cale și le alimentează după bunul plac numai cu lucruri ce cu adevărat merită, lucruri care vor rămâne în istorie ca amintire a unor vremuri.

detalii...

      Dimineața pentru mine mereu a fost și este ce-a mai productivă parte a zile, capul este limpede și treaz, toate gândurile sunt mototolite într-un ghem de idei și este de-o plăcere să revii la ele odată ce transmit pozitivitatea splendidă a dimineții.  Îmi place să scriu, mai ales dimineața și mai ales la țară unde lumina încă nu a fost cumpătată de tot necazul și urâțenia acestei lumi, lentitudinea proceselor de aici îmi permit să rețin foarte multe detalii, iar pentru mine detaliile sunt cu adevărat un sens ascuns al vieții, o enigmă pe care încerc să o descos de fiecare dată când revenim la ea.

      Fiecare își găsește frumusețea în ceva anume, unii într-un obiect alții într-o persoană, pe a mea am găsit-o în detalii. Anume detaliile ne transformă din oameni în personalități, ele ne injectează acea doză de originalitate care face să fim în ochii lumii unici în felul nostru. Iubesc în oameni sinceritatea sentimentelor și a detaliilor ce îi reprezintă, am avut șansa să cunosc în viața mea o sumedenie de oamenii, care mai deștepți care mai proști, care mai buni care mai răi, însă dintre toate calitățile pe care le-am întâlnit la om falsitatea am urât-o cel mai mult de când mă țin minte. Cred că nu poate fi nimic mai scârbos decât sentimentele false cu care cineva vrea să te hrănească. Falsitatea sentimentelor se naște din dorința celui care le exprimă de a vă îndupleca spre o stimă mai mare față de el, o stimă nemeritată pe care vrea să o fure prin cuvinte care nu conțin mai mult adevăr decât campania electorală a politicienilor noștri. Cuvântul este arma pe care omul o mânuiește cel mai bine este mult prea naiv să te leși prada acesteia atunci când crezi că ești vânător.

    Două linguri de cafea, una jumate de zahăr o melodie fără o importanță majoră a genului, principalul e că tonalitatea acesteia să coincidă cu vremea de afară și sentimentalismul meu interior - și multe multe detalii. Aceasta este un stil de viață, un stil pe care în apreciez și mi-l atribui. Iubesc să fiu naiv doar cu lumea mea interioară o lume în care detaliile cântăresc mai mult decât scopul care niciodată nu este primordial, nu vreau să-mi blochez accesul pe alte drumuri ale vieții , cine știe poate cândva voi vrea să pășesc și pe ele.

Niciodată nu arunca o amintire

          În cele mai dese cazuri scriu din două motive, am o idee sau vre-un gând cu care vreau să mă împart sau care cel puțin vreau să-l las ca o amintire tipărită despre felul cum gândeam eu într-o anumită perioadă a vieții mele, al doilea motiv care îmi permite ușor să spun ceea ce îmi frământă sufletul este anturajul, locul unde mă aflu, timpul de afară și oricare alt fenomen care într-un fel sau altul acționează asupra mea.

       Sunt un om care are o legătură foarte strânsă cu lucrurile personale, pentru mine ceea ce este al meu este și o parte din mine cu care îmi este foarte greu să mă despart. Și de fiecare dată când cineva pretinde la ceea ce este al meu nu văd asta altfel decât o tentativă de a rupe o parte din ceea ce sunt. Probabil felul în care am fost crescut și locul unde am făcut primii pași a înrădăcinat acest fel de a fi undeva în adâncul conștientului meu și datorită undei asemenea rânduiri a sorții sunt așa cum mi-ași fi dorit să fiu. Pe alocuri am și părți mai întunecate a o omului pe care îl reprezint dar nici acestea nu îmi încurcă să-mi construiesc mai departe drumul în viață așa cum văd eu că este corect.

         Fiecare obiect poate deveni viu odată ce în el trăiește o amintire, chiar dacă uneori nu ne dăm seama de un asemenea lucru noi suntem cei care dăm viață obiectelor ce ne înconjoară, noi le oferim valoare și sens de fiecare dată când asociem o parte din viața noastră cu un obiect căruia îi oferim o nouă valoare. Datorită acestui fapt există și muzeele unde vedem lucrurile personale a oamenilor mari, puteam analiza viața lor prin obiectele la care țineau.

         Nu vorbesc despre materialism ca de un factor prim prin care trebuie să punem accent doar pe lucrurile care ne înconjoară și să lăsăm ceea ce mocnește în inimă deoparte, nu… vorbesc despre faptul cât de frumos și plăcut este când lucrurile care te înconjoară pe lângă frumusețea lor exterioară au și una interioară cea a amintirilor. Cât de mult nu am dori să conteze doar ceea ce este în suflet nu va fi așa, fiecare om are rădăcini, la cineva acestea sunt mai lungi la alt cineva mai scurte însă toate fac legătura dinte om și locul unde sa născut, casa unde când era mic se ascundea de ploaie, prima bicicletă, colecția de dinozauri un ceas vechi de pe perete, un portret care de când te ții minte stă agățat în antreu și multe altele… pentru fiecare om aceste pot fi diferite însă sunt sigur că fiecare le are și ține la ele.

         Niciodată nu arunca ceea ce are legătură cu amintirile frumoase și mai ales cu oamenii dragi, fiți siguri o parte din momentele frumoase de atunci încă trăiește și anume în lucrurile pe care fiecare și le sortează după bunul plac pe parcursul vieții. 

Lecții de viață

   Noi suntem ceea ce vede în noi lumea ce ne înconjoară, însă tot noi suntem cei care creăm imaginea acesteea faţă de noi. Nu demult am rămas în stradă fără a avea cheile de la gazda unde stau, fără de a avea telefonul cu mine și fără nici un leu în buzunar, era trecut de miezul nopții și anume în acel moment am simțit că atitudinea lumii care ne înconjoară nu costă nimic atunci când ești lipsit de ceea cu ce-i poți răsplăti. Cine oare suntem noi dacă nu am avea ceea ce ne favorizează viață, oare cunoscuții ar avea aceeași atitudine față de noi dacă mâne vom rămâne în pielea goală în stradă? Nimeni nu este asigurat, mai ales în țara în care trăim noi, unde legea este a banilor pe care îi au doar cinci oameni din o sută. Mâine poimâine nu știm unde ne va arunca soarta și credeți-mă dacă ajungeți în stradă șansele de a vă întoarce la viața pe care ați avuto vor fi mizerabile deoarece când ești jos simți cel mai bine cum apasă ciubota murară a societății pe grumaz astfel încât nici privirea către soare no poți îndrepta.

 În acel moment de singurătate am înțeles cât de nesemnificativă este viață oricărui dintre noi în ochii lumii când ajunge să nu mai aibă în spate nimic din ceea ce în permitea să trăiască în favoruri până nu demult. Nu trebuie să fim atât de naivi gândindu-ne că problemele noastre contează pentru cineva mai mut decât pentru noi, nimeni niciodată nu ne va da cu un pai mai mult dacă nu va avea de câștigat din asta sau dacă cu adevărat noi nu am meritat acel pai. Lumea este gată să te sfâșie în bucăți când simte că le ei bucată ce le aparține, apropiați-vă noaptea de vri-un taximetrist să va arunce până acasă fără bani că ați rămas în stradă și veți vedea cât de dulce este lumea când e vorba de ce este a lor.  Omenia nu se cântărește în bani, și de asta în fiecare zi pe lângă faptul că vreau să fac bani mai mulți ca și oricine în lumea aceasta încerc să-mi selectez acea bază de oameni care mă înconjoară după un simplu principiu, să fie într-adevăr oameni. În această viață putem pierde totul, însă mintea și relațiile pe care le construim cu lumea din jurul nostru nu le poate lua nimeni deoarece acestea sunt singurele lucruri care depind în totalitate numai de noi. Viața este ca un vânt care poate izbucni în orice moment și cine știe unde ne va arunca acesta. Gândește-te ce vei face atunci când acest vânt te va arunca departe de lumea ta, după care te ascunzi de fiecare dată când te confrunți cu probleme din care singur nu poți ieși.

Lumea este rea sau noi suntem cei care neam deprins să o vedem în așa? – nu cunosc, însă cred că fiecare își este eroul principal în propria sa piesă de viață, o vede el ca o comedie sau tragedie contează doar de el și de faptul cum își joacă rolul, restul suntem spectatori deoarece în teatrul vieții există doar câte un singur actor la fiecare piesă …  

Indignându-ne doar indignați rămânem...

Trăim noi într-o vreme mult mai dură decât credeam eu odinioară, ceea ce până nu demult vedeam ca pe o comedie în lumina reflectoarelor din zi în zi se transformă într-o adevărată cupă de amar pe care o să trebuiască să bem și noi la rândul cuvenit. Nu fiți atât de naivi gândindu-vă că expansiunea rusească se va termina cu Crimeea, în contextul istoric în care ne aflăm astăzi nu mai putem vorbi de coincidențe, tot ce se întâmplă este aceeași politică de expansiune pe care au avut-o elita politică rusă încă din timpul lui Petru I. Pentru ași reveni după Primul Război Mondial, omenirii ia fost de ajuns 21 de ani, după al Doilea de cât timp este necesar…?
   Regret faptul că am moștenit o țară incapabilă măcar să vorbească singură pentru sine și vinovat de asta se fac nu rușii nu ucrainenii nu americanii și nu românii, singuri am creat situația în care ne aflăm, un stat la coada vacii a cărui statalitate a fost pusă de romantici care mai apoi au pierdut puterea in favoarea la niște draci fără cultură, fără un pic de compătimire și adiacență la acest popor. Într-un final situația în care ne aflăm astăzi a fost generată de oamenii care au stat în toate structurile superioare de conducere a acestui stat, care au acaparat puterea neavând habar de cultură  și nici nu mai vorbesc despre simțul aristocratic de dragoste față de acest neam. Moldova politică nu a avut niciodată, faptul că noi votăm nu este alt ceva decât o mică formalitate care oferă undă liberă în rezolvarea unor probleme economice a oamenilor care și-au căpătat imperii financiare în momentele cele mai grele pentru întreaga țară, paradoxal dar cert. Toți știu ce a fost în anii 90`, și ce dacă?  
Problemele și conflictele sociale sunt permanente și deloc stabile pe când gândirea și viziunea noastră de viitor trebuie neapărat să-i cuprindă și pe cei care vin după noi dar și cei care trăim astăzi în această țară trebuie să vrem mai mult decât o bucată de pâine cu salam. Nu sunt eu acela care fac parte din tagma socială de vârf a acestui stat, nu mă plimb prin oraș în mașini luxoase și nu sigur nu fac parte din arena politico-economică unde se rezolvă soarta și viitorul multor oameni pe care ii cunosc dar poate și a mea în mare parte și nu înțeleg doar un singur lucru cum putem noi fi atât de indiferenți față de viitorul nostru și stăm cu mâinile în jos atunci când cineva ne scuipă`n față. De fapt indignare nu trebuie să-mi apară deloc deoarece când omului i se lipește stomacul de spinare gândurile senine despre viitor sunt tulburate dea binele de dorința de a mânca ceva. Avem o țară în care două cinci procente din populație își petrec weekendul în munți sau la mare pe când restul 95 moare de foame. Că politica noastră este seacă și lipsită de oarecare logică și vector de viitor știu toți, mai bine decât noi o știu chiar și cei de la guvernare, sovieticii au distrus ceea ce au construit românii,  agrarienii la rândul său au distrus ceea ce sa construit sovieticii, comuniștii nu au mai avut ce distruge și au furat ceea ce a mai rămas pe când dracii actuali au distrus ceea ce am reușit să păstrăm mai multe decenii, spiritul și dorința de libertate, asta este politica noastră, nu alta. Întorcându-mi privirea în trecut mă simt mândru de faptele strămoșilor mei dar când o întorc la prezent văd doar umbra vremurilor în care ardea focul în inimile oamenilor când toți puteau să trăiască și să se bucure de viață la ei pe pământ. Când copii erau sigur că părinții îi vor crește și mereu le vor fi alături, când nu era nevoie să se despartă frați, prieteni, copii, mamele și tații pentru ași asigura familia lucrând la străini între străini. Orice foc pentru a arde are nevoie de vreascuri, vreascurile noastre ar trebuie să fie grădinițele, școlile, universitățile, teatrele și bibliotecile însă ele demult au mucezit și sunt foarte umede și putrede pentru a reaprinde focul dintr-un jăratic care abia mocnește. Schimbarea niciodată nu va fi, cel puțin noi nici nu o vom simți-o pentru că schimbarea este însușii identitatea noastră, la fel cum nu simțim că creștem ci doar constatăm acest fapt la fel este și cu schimbare pe care ne-o dorim atât de mult, în momentul în care gândirea noastră va căpăta un vector, în momentul în care societatea noastră va avea măcar embrionul unei culturi sociale și politice atunci va veni momentul să constatăm că ceva sa schimbat. Până atunci avem încă mult de învățat pentru a vedea lumea altfel, sau vom fi nevoiți să mergem doar cu capul în jos și indignându-ne de fericirea unor lași indignați doar să rămânem.