E timpul să acționăm

Elita Româneasca din Republica Moldova este persecutată mereu și persoanele care odinioară luptau pentru valorile românești în ultima perioadă au fost absorbite de mocirla politică din prezent.

   În prezent n-au mai rămas eroi dupa care să mergem întreaga clasă intelectuală este la pamânt, identitatea noastră românească își pierde valoare în fiecare zi, și rîndurile celor care mai luptă pentru românism se fac tot mai mici. În săracie și mizerie politica oamenii nu mai au timp pentru Eminescu și Alecsandri pentru redeșteptarea naționala a Republicii Moldova avem nevoie de oameni noi care să demonstreze tuturor că România nu este țiganii ci este moștenirea lasată nouă de catre strămoși nu ne vom putea dezvolta ca stat atîta timp cît nu vom recunoaște adevărata noastră identitate. E timpul să acționăm în toate direcțiile în știință în drept în economie în arta în muzica, televiziune si în orcare loc nu ne vom afla noi si atunci oamenii o sa observe că există o mișcare intelectuală cu un interes national care va putea pune binele țarii si a oamenilor mai presus decit propriul buzunar. 

Fără un scop si fară țară noi suntem nimic.

   Am fost uitați de Dumnezeu pe acest meleag și pe parcursul istoriei mereu am dus lupte pentru unitate națională impotriva străinilor, acum în secolul XXI nea rămas bătălia finală nu împotriva ocupanților și a altor națiuni ci împotriva propriilor noștri frați celor care și-au pierdut rădăcinile și șiau uitat strămoșii, nu este vorba despre o luptă a armatelor ci o luptă a ideologiilor social umane. Cei puțini dintre noi care au rămas fideli națiunii noastre Românești avem un scop nobil și bine definit, unitatea tuturor pământurilor Românești și formarea României bogate și prospere, puternice si respectate. Nu vorbesc numai despre cei din Basarabia și Bucovina, la luptă trebue să participe toți cei prin venele cărora curge sînge Românesc. Noi trebue sa fim uniți ca degetele unei singure mîini într-un pumn ca să putem da lovitura oricărui inamic de unde nar fi el. Acum suntem slabi și săraci , impreună vom fi puternici și respectați. Ne-au dezbinat și neau condus destul străinii acum a venit timpul nostru, cu faptele eroice a martirilor neamului românesc noi vom putea rezista acestei puternice invazii ideologice impuse de Rusia și Ocident! Scopul nostru suprem este unitatea tuturor Românilor. Noi nu avem nevoie de pământuri străine avem nevoie de țara noastră de la Tisa până la Nistru și din Codri frumoși ai Bucovinei până la Marea Neagra, noi vrem să fim singuri stăpîni pe pământurile unde sa vărsat așa de mult sînge a strămoșilor noștri. Pentru istorie și pentru binele urmașilor noștri noi trebue să învingem această lupă crîncenă împotriva ideilor turnate de Rusia.
 Fără un scop si fară țară noi suntem nimic.

Foto de la marș

Viața

Indiferența este cartea de vizită a secolului XXI am ajuns în ipostaza în care la o sumedenie de oameni nu le pasă de nimeni și de nimic chiar și de propriul lor viitor. Ce e de făcut cînd timpul se scurge repede și viata se stinge de ușor? Oare merită să jertvim viata pentru lucruri inutile, sau trebue de găsit o formula ideală pentru a o trăi din plin? Eu consider că fiecare om își va trăi viata gradios dacă  va găsi scopul existenței sale, daca va ști cu precizie care Everest trebue să-l cucerească și care este adevarata valoare a vietii sale. Un om poate găsi fericirea în ochii sclipitori a unei persoane iubite ,altul în lupta pentru valorile nationale, însă ambii au un scop comun, obținerea unei stări de spirit în care se va simte bine și implinit. Mă bucură faptul că omamenii nu au pierdut încă lupta pentru individualitate această luptă dura crează în noi baza ideilor și a valorilor cu care trăim. Avem o posibilitate de a ne face viata fericita trebue mereu sa profiti de timpul rămas și sa nu pierzi niciodată clipele care  pot umple vasul vietii cu cele mai frumoase și mai neuitate momente a scurtei noastre vieti.

Noi putem crea viitorul

În această tară uitată de Dumnezeu mulți cred că nu se mai găseste loc pentru dragoste de neam si patriotism. Perioada interbelică în care națiunea noastra era glorioasă a trecut de mult, și acum ne aflam iarăși intr-o mocirlă politică care esete creata de către escrocii politici de la Bucuresti și Chisinau. Au rămas foarte puține persoane care necătînd la opinia publică drogata cu minciunile politicienilor, mai lupta pentru adevar și unitate nationala. Noi cei care mai gindesc conștient suntem adevara soluție pentru neam și țară, nu mai sperați la realizarea mincinilor din parlament! Cetațenii R.Moldova suferă de o boală genitică foarte acută "incapabilitatea de a gîndi singuri" acest virus ne spulberă orce șansă de a avea un viitor. Adevarata solutie de a scoate Moldova din impas și de a înfaptui adevaratele reforme este unitatea noastra, a tuturor grupurilor a celor care inca nu au uitat cine sunt si cine este adevăratul lor frate,  noi trebue să fim uniți ca degetele unei singure mâini intrun pumn, care sa poata dea lovitura incapabilitații politice din prezent. Noi trebue sa luptăm nu pentru afișele si grafitiile de pe piereti, noi trebue sa luptăm pentru putere pentru a putea realiza ideile noastre. Arma noastră supremă este adevarul si dreptatea, noi nu suntem partizanii comunisti, care lupta pentru colectivizare, noi suntem adevarata nobilimie a acestui popor care mai poate readuce glorie poporului nostru. Numai unitatea noastră spirituală ne poate ajuta să facem schimbarea. Acest articol este ca o pregătire morala pentru o adevarata lupta pentru adevar.
 Noi putem crea viitorul.

Legămîntul politic

Legămîntul paranormal și pandemic pe care îl face actula guvernare a Republicii Moldova nu este decît o minciună bine gîndită, suntem în ipostaza unei pandemii mentale foarte grave unde un sistem utopic si tîmpit se înlocuește cu altul. Am rămas o mînă de oamenii care mai ințeleg ce se petrece în acest labirint politic în care nea împins clasă politică din prezent.  Setea de avere a politicienilor a pus în pericol soarta capitalei și a dus la eșec în alegerile locale. Pumnul alianței înca nu este destul de rigid pendru a da lovitură comunismului, coruptiei,
și minciunei. Cît de tare nu ar vrea să laude situatia din prezent actualii politicieni, cum am fost așa și am rămas în același rînd cu Uzbechistanul și Nicaragua.

Porcul societăţii.

Individualitatea şi dragostea de sine  a fiecărui om a creat lumea aşa cum este  ia. Fiecare specie umană în  prezent se delimitează după criterii sociale,  si fiecare cap are nivelul şi stilul său de a gîndi acest stil bine se conturează şi în modalitatea lor de a vedea lumea. Persoanele care au un nivel mic de cultură şi cunostinţă  în majoritatea cazurilor au o viziune plată asupra viitorului lor si a vieţii în general, aceste persoane sunt cei mai nocivi paraziţi sociali deoarece vizualitatea lor bolnavă asupra viitorului şi felul cum acţionează ei pentru a-l schimba de fapt sporesc degradarea lui, şi duc la o catastrofă totala, prin faptul  că aceşti indivizi si-au transformat propria viaţă intr-un cosmar pe care ei nu-l observă ei stopează şi creşterea bunastării altor oameni. Din cauza acestor indivizi acum ne aflăm în aceasta stare . Din această specie umană în majoritatea cazurilor fac parte "gopnicii", alcoolicii, persoanele inapoiate care consumă excesiv alcool şi droguri şi desigur ţăranii prostiţi de propaganda neo-comunistă bazată pe scurgerea de bani pe spatele acestor biete suflete.

Porcul societăţii.
Cînd ai fost pus în faţa cărţii 
Tu te scobeai în nas meschi
Si musca o preveai cum zboară 
Şi nici de gind tu n-aveai să scrii.
Dar timpurile sau schimbat 
Si vremea a trecut amară 
Cu degetul în nas tu ai ramas 
Scobindute c-o hărnicie rară!
                                             (Autor: Vlad Ţurcanu 27.05.2011)

Peneş Curcanul de Vasile Alecsandri

O poezie ce ma face mindru că sunt Român.
Vasile Alecsandri
Peneş Curcanul

Plecat-am nouă din Vaslui,
Şi cu sergentul, zece,
Şi nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece.
Voioşi ca şoimul cel uşor
Ce zboară de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
Ş-aveam şi pene-n frunte.

Toţi dorobanţi, toţi căciulari,
Români de viţă veche,
Purtând opinci, suman, iţari
Şi cuşma pe-o ureche.
Ne dase nume de Curcani
Un hâtru bun de glume,
Noi am schimbat lângă Balcani
Porecla în renume!

Din câmp, de-acasă, de la plug
Plecat-am astă-vară
Ca să scăpăm de turci, de jug
Sărmana, scumpa ţară.
Aşa ne spuse-n graiul său
Sergentul Mătrăgună,
Şi noi ne-am dus cu Dumnezeu,
Ne-am dus cu voie bună.

Oricine-n cale ne-ntâlnea
Cântând în gura mare,
Stătea pe loc, s-ademenea
Cuprins de admirare;
Apoi în treacăt ne-ntreba
De mergem la vro nuntă?
Noi răspundeam în hohot: "Ba,
Zburăm la luptă cruntă!"

"Cu zile mergeţi, dragii mei,
Şi să veniţi cu zile!"
Ziceau atunci bătrâni, femei,
Şi preoţi, şi copile;
Dar cel sergent făr' de musteţi
Răcnea: "Să n-aveţi teamă,
Românul are şapte vieţi
În pieptu-i de aramă!"

Ah! cui ar fi trecut prin gând
Ş-ar fi crezut vrodată
Că mulţi lipsi-vor în curând
Din mândra noastră ceaţă!
Priviţi! Din nouă câţi eram,
Şi cu sergentul, zece,
Rămas-am singur eu... şi am
În piept inima rece!

Crud e când intră prin stejari
Năprasnica secure,
De-abate toţi copacii mari
Din falnica pădure!
Dar vai de-a lumii neagră stea
Când moartea nemiloasă
Ca-n codru viu pătrunde-n ea
Şi când securea-i coasă!

Copii! aduceţi un ulcior
De apă de sub stâncă,
Să sting pojarul meu de dor
Şi jalea mea adâncă.
Ah! ochii-mi sunt plini de scântei
Şi mult cumplit mă doare
Când mă gândesc la fraţii mei,
Cu toţi pieriţi în floare.

Cobuz ciobanu-n Calafat
Cânta voios din fluier,
Iar noi jucam hora din sat,
Râzând de-a bombei şuier.
Deodat-o schijă de obuz
Trăsnind... mânca-o-ar focul!
Retează capul lui Cobuz
Ş-astfel ne curmă jocul.

Trei zile-n urmă am răzbit
Prin Dunărea umflată,
Şi nu departe-am tăbărât
De Plevna blestemată.
În faţa noastră se-nălţa
A Griviţei redută,
Balaur crunt ce-ameninţa
Cu gheara-i nevăzută.

Dar şi noi încă o pândeam
Cum se pândeşte-o fiară
Şi tot chiteam şi ne gândeam
Cum să ne cadă-n gheară?
Din zori în zori şi turci şi noi
Zvârleam în aer plumbii
Cum zvârli grăunţi de păpuşoi
Ca să hrăneşti porumbii.

Şi tunuri sute bubuiau...
Se clătina pământul!
Şi mii de bombe vâjâiau
Trecând în zbor ca vântul.
Şedea ascuns turcu-n ocol
Ca ursu-n vizunie.
Pe când trăgeam noi tot în gol,
El tot în carne vie...

Ţinteş era dibaci tunar,
Căci toate-a lui ghiulele
Loveau turcescul furnicar,
Ducând moartea cu ele.
Dar într-o zi veni din fort
Un glonte, numai unul,
Şi bietul Ţinteş căzu mort,
Îmbrăţişându-şi tunul.

Pe-o noapte oarbă, Bran şi Vlad
Erau în sentinele.
Fierbea văzduhul ca un iad
De bombe, de şrapnele.
În zori găsit-am pe-amândoi
Tăiaţi de iatagane,
Alăture c-un moviloi
De leşuri musulmane.

Sărmanii! bine s-au luptat
Cu litfa cea păgână
Şi chiar murind ei n-au lăsat
Să cadă-arma din mână.
Dar ce folos, ceaţa scădea!
Ş-acuma rămăsese
Cinci numai, cinci flăcăi din ea,
Şi cu sergentul, şese!...

Veni şi ziua de asalt,
Cea zi de sânge udă!
Părea tot omul mai înalt
Faţă cu moartea crudă.
Sergentul nostru, pui de zmeu,
Ne zise-aste cuvinte:
"Cât n-om fi morţi, voi cinci şi eu,
Copii, tot înainte!"

Făcând trei cruci, noi am răspuns:
"Amin! şi Doamne-ajută!"
Apoi la fugă am împuns
Spre-a turcilor redută.
Alelei! Doamne, cum zburau
Voinicii toţi cu mine!
Şi cum la şanţuri alergau
Cu scări şi cu faşine!

Iată-ne-ajunşi!... încă un pas.
"Ura!-nainte, ura!..."
Dar mulţi rămân fără de glas.
Le-nchide moartea gura!
Reduta-n noi repede-un foc
Cât nu-1 încape gândul.
Un şir întreg s-abate-n loc,
Dar altul îi ia rândul.

Burcel în şant moare zdrobind
O tidvă păgânească.
Şoimu-n redan cade răcnind:
"Moldova să trăiască!"
Doi fraţi Călini, ciuntiţi de vii,
Se zvârcolesc în sânge;
Nici unul însă, dragi copii,
Nici unul nu se plânge.

Atunci viteazul căpitan,
Cu-o largă brazdă-n frunte,
Strigă voios: "Cine-i Curcan,
Să fie şoim de munte!"
Cu steagu-n mâini, el sprintenel
Viu suie-o scară-naltă.
Eu cu sergentul după el
Sărim delaolaltă.

Prin foc, prin spăgi, prin glonţi, prin fum,
Prin mii de baionete,
Urcăm, luptăm... iată-ne-acum
Sus, sus, la parapete.
"Allah! Allah!" turcii răcnesc,
Sărind pe noi o sută.
Noi punem steagul românesc
Pe crâncena redută.

Ura! măreţ se-naltă-n vânt
Stindardul României!
Noi însă zacem la pământ,
Căzuţi pradă urgiei!
Sergentul moare şuierând
Pe turci în risipire,
Iar căpitanul admirând
Stindardu-n fâlfâire!

Şi eu, când ochii am închis,
Când mi-am luat osânda:
"Ah! pot să mor de-acum, am zis
A noastră e izbânda!"
Apoi, când iarăşi m-am trezit
Din noaptea cea amară,
Colea pe răni eu am găsit
"Virtutea militară"!...

Ah! da-o-ar pomnul să-mi îndrept
Această mână ruptă,
Să-mi vindec rănile din piept,
Iar să mă-ntorc la luptă,
Căci nu-i mai scump nimică azi
Pe lumea pământească
Decât un nume de viteaz
Şi moartea vitejească!

Mirceşti, august 1877