De la coada vacii la Vilnius

Spre Vilnius

Recent Piața Marii Adunări Naționale a fost spurcată cu o altă adunare care nici pe departe nu mai este una națională cum încearcă să ne convingă cei de sus și din alte părți. Dacă în anii 90 părinții noștri cereau independență, limbă și drept la autodeterminare ce au cerut oamenii din piață pe 3 noiembrie? Dacă în anii 90 în piață răsunau cântecele lui Ion și Doina ce cântece au răsunat acum? Culmea a fost când dansau hora în PMAN și în același timp strigau vrem în Europa, vrem în Europa … .  Adunarea de pe data de 3 noiembrie a demonstrat cât de retardați suntem la capitolul ”viață”.  Sunt ferm convins că mai mult de jumătate dintre cei care erau prezenți la miting nici nu știau pentru ce au venit, sau cel puțin știau dar au fost aduși cu forța, pentru nimeni nu e secret acest lucru. Resursele statului pot fi folosite din plin pentru a face valuri în agonie când toate promisiunile post electorale sau dus de râpă…  Una pot spune cu pieptul deschis, dracii care stau acum la guvernare și în spatele acesteia fac tot ce le sta în puteri pentru ași păstra poziția pe care o au, asemenea unei caracatițe care și-a prins jertfa. Cel mai mare minus al neamului nostru este încrederea oarbă și spiritul de oaie, cu părere de rău suntem foarte ușor manipulați și acest lucru se datorează faptului că noi pur și simplu nu rem să vedem mai departe de ograda noastră. Noi tot încă mai credem în politicieni care de mai bine de 20 de ani ne mint cu lapte și miere și ne poartă de la o promisiune la altă.  

Octagon Team la Odessa.

Mereu am încercat să mă perfecționez, în tot ce fac și acest lucru mă stimulează să merg înainte.

Ieri ziua a început cu sunetul deșteptătorului la 05:45 și un drum foarte lung spre Odessa cu colegii de club sau mai bine zis frații de luptă. Circa patru ore am mers spre orașul legendar de pe malul Mării Negre ca să participăm la Turneul ADCC al Ucrainei de Sud. Cum am călcat pe pământul ”odisit” am simțit un vânt sărat care venea dinspre mare, toate ideile și gândurile pe care le aveam în cap se focusau doar pe una – „cum va fi când voi ieși pe tatami”. Eram 23 de sportivi din clubul Octagon care am venit să cucerim Odessa, fiecare aștepta ceva de la această competiție, aveam ca scop să ne impunem ca cineva. La 11 am ajuns la complexul sportiv de Judo și Sambo ”Kodokan” unde urma să aibă loc competiția. Chiar dacă eram încrezut că am ținut greutatea, aveam careva dubii, mă temeam ca nu cumva să depășesc limită cu vreo 400-500 de grame și să mă arunce în altă categorie. Totul a mers ca pe unt, la vre-o 12 ne-am cântărit și ne-am înscris în listă. După asta toți ca unul au început să scoată de prin genți ce aveau pregătit de acasă, cine și ce avea, tocmagi, tartine, pateuri, bătute, biscuiți și așa mai departe, toți omorau foamea înainte de luptă. 

După, a început așteptarea … ea omoară cel mai mult, te epuizează și te înduplecă spre nesiguranță. De la ora 12 când neam cântărit până la vreo 4 am așteptat să înceapă luptele, în fiecare colț al complexului ”Kodocan” din ce în ce se adunau tot mai mulți sportivi . Toți erau la limită, ne încălzeam ușurel și așteptam să ne vie rândul. Eugen Petrachi, antrenorul nostru ne susținea moral și acest lucru e cel mai important când ești la o competiție. A fost prima mea competiție pe grappling și tot mai des încercam să-mi controlez emoțiile care cât pe ce să explodeze. Noroc de antrenorul și prietenul meu Eugen Petrache care m-a susținut cum știe el mai bine.  În jurul orei 17:00 a început competiția, primul din echipa de băieți am ieșit eu cu un hahol. Datorită faptului că spiritul de echipă era puternic și toți m-au susținut am reușit să termit prima mea lupta foarte repede print-un ”darce choke”.

Darce choke, prima luptă.

 Mai departe echipa Octagon a făcut ce știa, și ce au învățat la antrenamente. Practic toți băieții dar și fetele care au participat la aceasta competiție sportivă de luptă sau prezentat foarte bine și a ținut cu demnitate tricolorul pe podium. Peste vreo oră am mai avut lupta finală și acolo am reușit să iarăși să înving prin submission. Careva sa prezentat mai bine care mai puțin bine însă am ținut tricolorul la nivel și am arătat la ucraineni și la georgienii prezenți la competiția că și pe acest petic de pământ există luptători buni.  

Aur pentru Moldova, aur pentru mine, aur pentru Octagon.

Octagon Team

Realitatea dură de la sat, în 15 foto.

Zid de piatră de la sat.

Nimic nu e întâmplător - partea I

Poate uneori sunt debil - poate nu înțeleg foarte multe lucruri elementare și simple, însă ceea ce am constatat ultima perioadă mă duce tot mai mult la gândul că de fapt majoritatea lucrurilor care ne înconjoară sunt  pentru a ne îndupleca la lene și ne transformă involuntar în legume. Ca exemplu facebook-ul, această rețea de socializare ne distruge nu prin faptul că promovează careva valori false sau că provoacă dependență psihică ci prin ceea că ne ia o cantitatea impunătoare de timp. Mulți nu observă asta, alții nici nu vreau să o facă, este un timp nou de virus mai puternic prin simplul fapt că e plăcut.

În viață cel mai important e timpul, folosirea eficientă a acestuia ne transformă din prosti în deștepți, din săraci în bogați, din nimeni în cineva. Timpul este unicul cartuș pe care îl avem în arma vieții, dacă nu știm cum eficient să-l folosim vom muri fără să tragem vreodată.

Suntem învățați să prețuim ceea ce nu ne aparține, să ne mulțumim cu ce avem și să ne conformăm regulilor existente.  

Cât de mult nu am vrea noi sa fim individuali totuși trăim într-o societate unde mergem după rigori impuse de nu știu cine… . Ne naștem, plecăm la grădiniță, școala, universitatea, lucru și mai apoi murim.  Totul pare a fi normal,  însă de fapt suntem piese de schimb într-un mecanism mare care este condus de alte valori decât celea care ni se impun nouă. Robia mereu a exista și va exista, sclavia de odinioară sa transformat în una cu mult mai cruntă unde nici ”nu știi” cine e stăpânul (Toată viața lucrezi ca pentru tine pentru cineva). Totuși mă bucură faptul că sunt oameni care gândesc și văd cât lumea mai altfel decât ceilalți, voi spera mereu că în curând la viață se vor trezi cu mult mai mulți.

Nimic nu e întâmplător…   

De ce înjură moldovenii?

Trăim într-un mediu stresant, în care există necesitatea practică de a înjura sau, cel puțin, acest lucru este inevitabil. Înjurăturile au o diversitate și o variație extrem de mare, fiecare comunitate, pe parcursul existenței sale, creându-și propriul bagaj de înjurături și blesteme. În rândul moldovenilor înjură toți - preoți, polițiști, medici, politicieni și chiar profesori - diferența limitându-se doar la contextul în care se înjură și la gradul de autocenzură pe care și-l impun.

Originea înjurăturii

Obiceiul de a înjura își are rădăcini profunde. Prima atestare documentară a injurii românești o face mitropolitul de București, Antim Ivireanul, „În Duminica Vameșului, cuvânt de învățătură”, în a doua jumătate a secolului XVII, unde aduce o replică prostului obicei. Psihologii explică proveniența înjurăturii simplu – oamenilor nu le ajung cuvinte pentru a se exprima sau pur și simplu vor să adauge colorit lexicului pe care îl au. „Înjurătura este un factor uman, care a existat în toate societățile și în toate timpurile.

Chișinău - oraș răpănos.

Așa ne văd demnitarii ...

  Ca să nu fac excepție am ales și eu de ziua celui mai ”verde și frumos” oraș din Europa să fac o călătorie în centru. Tot ca după carte ”frigărui, bere , vin , flori, cântece …” . . Ne-am deprins noi să bem de hram, paște, anul nou … și din păcate în asta este ceva care ne definește în ultima perioadă, dar totuși limită trebuie în tot ce creează o imagine complexă a societății. Când nu avem lucruri reale cu care să ne mândrim, ne mândrim cu faptul că bem și vomităm în stradă.

      Ce sa întâmplat ieri în capitală?  Mi-a fost greață – am scuipat și am plecat mai departe. De ziua orașului pe care în ultima perioadă tot ținem să-l numim european ieri a fost un eveniment care nici pe departe nu mirosea a sărbătoare. Gândesc că toți care ați fost în centru ați observat despre ce este vorba sau cel puțin vă dați bine seama . Ieri în centrul Moldovei a fost o mizere totală. Interesant unde au fost organizatorii seara? Eu cred că sau odihnit la vre-un restaurant cu muzică vie – doar e hramul, nu mai stau ei cu toată ”șobla”.  Mai toți dau vina pe societatea noastră stricată, pe oamenii noștri inculți și pe starea de spirit care predomină în R. Moldova în ultimii 20 de ani – poate undeva au dreptate. Eu cred că până la urmă totuși vina nu aparține oamenilor ci primăriei care nu a putut organiza o sărbătoare pentru oamenii noștri. Normal este că la organizarea unei sărbători să ții cont de oamenii care vor participa la aceasta. Orice sărbătoare se organizează în strictă concordanță cu nivelul de cultură a oamenilor cărora le este destinată aceasta. Azi când mă gândeam la evenimentul de ieri nu mă puteam decide, am fost la hram sau la piața centrală. Am avut impresia că sărbătoarea din centrul orașului sa transformat într-o împinsătură a produselor autohtone. Fiecare venea cu ce are … vin, bere, frigărui, haine, baloane, bomboane, pâine, flori, rechizite școlare, lapte și așa mai departe.  Hramul orașului a fost prost din simplul motiv că inițial nu a fost organizat ca o sărbătoare unde oamenii să se poată odihni.  Dacă am ajuns în ipostaza în care și demnitarii de stat ne văd pe noi ca pe niște animale la care distracția se limitează doar la bere, vin și frigărui mii milă de noi.  

Hramul a fost o mizerie, de fapt ca toate sărbătorile organizate de stat : mizerie, mizerie și încă odată mizerie 

Mai jos un micro reportaj foto:

Nu mă desolidarizez de eroii neamului meu!

  Trecutul mereu a avut o importanță deosebită pentru mine, familia mea din generație în generația a transmis dragostea și respectul pentru cei care au generat existența noastră ca neam și ca oameni. Dintre toate personalitățile marcante din trecutul nostru, pentru mine o remarcă deosebită o are Mareșalul României, Ion Antonescu. Chiar dacă propaganda sovietică și cea a „prietenilor săi” la discreditat în fața Europei ca fiind criminal de război, cei care mai au cap pe umeri și sânge strămoșesc în vene știu ce semnificație a avut acest erou pentru întregul nostru neam. Până în ultimele momente a vieții sale Antonescu a fost fața onoarei și demnității noastre naționale. Păcat că în fruntea  românilor adesea vin șobolani, Antonescu a fost trădat de ce cu care era solidar – păcat. Faptul că el a rămas devotat alianței cu Germania demonstrează încă odată demnitatea și onoarea sa ca soldat și ca conducător al statului Român. El a ridicat România din genunchii corupției și a dictaturii prostești, el a  fost unul dintre puținii români care au luptat pentru România și a cărui fapte au fost ireversibile.

  E greșit să vorbesc despre Antonescu fără a specifica că sunt naționalist pentru care dreptul sângelui și cel istoric au o greutate mai mare decât legile impuse de oaspeți infiltrați în toate structurile sociale.  Îl respect și nici stratul gros de minciună sub care a fost disimulată personalitatea lui Antonescu nu a reușit să mă detașeze de el.

  Nu am nevoie de lecții de istorie, mai ales de la cei care nu o cunosc. Trăim într-o perioadă în care toate accentele se pun pe materialism, mă bucur că am în mine grăuntele care  ține și la valoarea spirituală – mă bucur. Sunt mândru de sângele meu, de culoare mea și de neamul meu – acum am ajuns să fiu dator și eu să pun o cărămidă în istoria strămoșilor meu.

E lupta mea și unul dintre cei care m-a făcut să m-a gândesc mai mult, chiar dacă nu a fost contemporanul meu este Mareșalul, Ion Antonescu.

Democrație cu ”prasloicî” de corupție, cumătrism și dibilism.

Din zi în zi tot mai mult observ că ceea ce nu ajunge oamenilor noștri cel mai mult este disciplina. Așa zisa democrație pe care o avem astăzi nu este alt ceva decât un mecanism bine gândit prin care în cel mai obraznic mod se jupește Moldova de bani și de valori.

În așa context politic, social și economic ca la un om care mai are cap pe umeri, îmi vine o simplă întrebare: La ce bun mai numim noi țara asta democratică cînd elementele cheie din aceasta sunt antidemocratice și putrede de corupție?  (Mii greață…)

Tot meditând pe această temă tâmpită am ajuns la o concluzie care cel puțin vine în concordanță cu ceea ce am observat eu că se petrece la noi în ultima perioadă. Oamenilor noștri le convine actuala orânduire pe care o avem în țară, corupția, cumătrizmul și metodele întortocheate de înconjurare a legilor. 

Oare nu e bine să te angajezi la un serviciu bine plătit chiar dacă ești „prost ca propca” dar ai cunoscuți care te pot băga acolo?

 Oare nu e bine să te faci cu diplomă de licență dacă ai un ban?

 Oare nu e bine să conduci o mașină mai bună pe care să plătești mai puțin dacă ai cunoscuți la vamă? 

Oare nu e bine să nu achiți serviciile comunale dacă ai cunoscuți la ”Apa-Canal” sau ”Moldova-Gaz”?

Toți fac așa, sau cel puțin au cunoscuți care fac– și e bine! E bine pentru că suntem tâmpiți și nu vedem mai departe decât după propriul nas. Așa rămânem să mâncăm de sub noi fărâmituri atunci când cineva înfulecă bunul nostru comun de pe talgerul întins tot de noi. Toți vrem să fie altfel, să trăim într-o țară în care să domine dreptatea și egalitatea însă nu facem nimic pentru asta. Poate din simplul motiv că nu putem face nimic, poate că nu vrem, însă trebuie să fim conștienți de faptul că așa ceva nu trebuie să mai continue, e anormal.

Mi sau întipărit în gând niște vorbe puternice pe care le-a spus un prieten: trebuie disciplină! Avem un popor nu din cel mai deștept și nici din cel mai muncitor – lumea în care trăim e un merit al nostru comun. Deci, nu merităm noi să trăim mai bine, pentru că tot umblăm cu fofârlica și nu muncim, nu învățăm, nu facem minimumul necesar pentru a ne deosibi de vreun oarecare trib barbar din Africa.